Cele două echipe de fotbal juniori republicani ale LPS Focșani au obținut o victorie și un egal în confruntările cu Rapid București, din cadrul etapei a doua a Campionatului Național. Echipa de juniori A, antrenată de Daniel Bănică s-a impus la limită, 2-1 (1-1) în fața rapidiștilor. Bogdan Grigorică a deschis scorul rapid, în minutul 2, însă Rapid a egalat în minutul 37, după ce portarul Ichim a fost suprins de un șut de la distanță. Golul victoriei a fost marcat de Serkan Kumova, acesta reluând în poartă o minge trimisă cu capul de George Duca.
LPS Focșani a câștigat meritat partida cu un adversar care îi era complet necunoscut, dar a pierdut pentru o vreme pe valorosul Georgian Dima, care a părăsit terenul, în urma unei accidentări. LPS Focșani: Ichim – Duca, Zaharia (20 Pascu), Dima (56 Ivanciu), Blănaru – Lăbunț, Grigorică, Negrea, Văceanu (62 Borcea) – Kumova, Constantin.
Juniori B: LPS Focșani – Rapid București 1-1 (0-0)
Juniorii mici ai LPS Focșani alcătuiesc o echipă frumoasă, care combină mult, își creează ocazii de poartă, însă nu finalizează cât ar trebui! În meciul cu Rapidul, ei au fost formația pozitivă, care a atacat, în timp ce oaspeții s-au apărat, de multe ori, supranumeric și au contratacat. Prima repriză, fără mari ocazii de gol, s-a încheiat cu scor alb. În repriza a doua, dominarea focșănenilor lăsa impresia că venirea golului în poarta giuleștenilor este o chestiune de timp, cu atât mai mult cu cât jocul era cantonat în jumătatea oaspeților.
În minutul 63, însă, după un fault focșănean care a oprit un contraatac bucureștean a urmat lovitura liberă de la vreo 35 de metri din care mingea s-a dus cu boltă peste Galavan, în plasă. Galavan avea să se revanșeze cu două intervenții prin care a evitat golul în situații mult mai grele. La un minut de la golul oaspeților, Ursu, intrat în locul lui Palade, a câștigat mingea pe dreapta, a urmat o centrare din care Florea a trimis cu capul în plasă și s-a făcut 1-1.
Pe final, LPS Focșani a pus presiune totală pe adversari, însă nu a reușit golul victoriei. LPS Focșani: Galavan – Dediu, Salaoru, Popa – Marin, Duca, Carabă – Palade, Florea, Zaharia. Au mai fost înscriși pe foaia de joc Mirică, Marian, Ursu, Budeanu, Alexandru, Soare, Dumitrașcu. Etapa viitoare (duminică, 14 septembrie), LPS Focșani va evolua pe terenul Liceului Tehnologic Victor Frunză din Rm. Sărat.