Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO și GALERIE FOTO: Jackie Chan şi Ziyi Zhang au răspuns la „întrebarea dificilă“ adresată de Monitorul de Vrancea


Faptul că am fost în aceeași sală cu doi actori de talie mondială, Ziyi Zhang și Jackie Chan, este pentru mine un motiv de mândrie, din punct de vedere profesional, și de bucurie, din punct de vedere uman. Faptul că am avut ocazia să le și adresez o întrebare, numărul acestora fiind limitat de organizatori, este cu atât mai mult un succes. Sala VIP de la Complexul Grand Cinema din Băneasa Shopping City a fost umplută până la refuz de reporteri, fotografi, cameramani, cu toții încercând să prindă o fotografie cât mai clară, imagini cât mai bune cu starurile chinezo-hollywoodiene.

    Deși au întârziat mai bine de o oră, așteptarea nu a fost în zadar pentru că amândoi au fost deschiși, comunicativi și au lăsat o impresie bună jurnaliștilor. Jackie Chan a glumit mai tot timpul, a povestit despre cariera sa și despre felul în care vede filmul în aceste timpuri, comparativ cu anii ’80 – ’90. „Este cu totul diferit. M-a schimbat și pe mine această  evoluție… În fața noilor tehnologii din cinematografie, până și eu mă simt ca un copil de grădiniță. Nimic nu este imposibil în zilele noastre. Este uimitor. Dacă mă gândesc la Transformers… n-aș ști cum să fac un asemenea film. Dar acesta nu e un film de acțiune, e un film de efecte speciale. Când l-am întrebat pe Steven Spielberg cum face dinozaurii să se miște astfel cu ajutorul oamenilor și al camerelor, mi-a răspuns: „Jackie, e simplu, apăs aici un buton, aici un buton…”. Însă când am fost eu întrebat cum se sare de pe o clădire pe alta am spus: „Pentru mine cel mai ușor e așa: start filmare, alergare, săritură și apoi… la spital!”. Chiar și acum, nu aș ști cum să fac un film precum Avatar. Însă știu cum să fac un film marca Jackie Chan, un film adevărat de acțiune, în care luptele corp la corp să fie cât mai realiste posibil”, a spus actorul răspunzând unei întrebări adresate de reporterul cinemagia.ro.
    Actorii au purtat ii din Transilvania, pe care le-au ales din pozele pe care organizatorii le-au trimis. Ziyi Zhang a spus că prietenii ei i-au cerut să le cumpere și lor ii, pentru că le-au plăcut foarte mult.
    I-am întrebat ce anume nu știe lumea despre ei, ce anume țin ascuns de ochii lumii, în condițiile în care o simplă căutare a numelor lor pe internet îți deschide o lume virtuală care pare să știe absolut totul. Jackie Chan a zâmbit și a spus că e o întrebare dificilă, glumind că doar ce se întâmplă în camera lui nu știe lumea, „și asta e foarte înfricoșător”. A precizat că iubește foarte mult curățenia, este aproape obsedat de ea, dar și mișcarea. El a continuat spunând că un om simplu poate sta tolănit pe un scaun la un restaurant, dar el dacă face asta, un asistent îi spune că undeva există o cameră de fotografiat sau de filmat și trebuie să-și controleze postura, în general trebuie să-și controleze toate mișcările atunci când este în public. „Cum ieșim din casă încep să se audă blitzurile, iar asta îți creează o stare de nervozitate … Tot ce îți dorești este să te retragi într-un loc privat… Dacă ieși să mănânci sau să faci altceva, toată lumea sare pe tine… Jackie, Jackie… Cei care nu te plac vor pune o poză cu o strâmbătură de-a ta, cei care te plac vor pune o poză frumoasă. Unii reporteri îți răstălmăcesc spusele… Sunt lucruri care te uimesc și te înspăimântă. De asta uneori mă și ascund în casă cât de mult pot. De asta cel mai mult mă bucur în ultima vreme când lucrez la un film. Nu există presă la filmări, nu există internet… Acum două luni am filmat în deșert și am fost cel mai fericit pentru că acolo nu aveai acces la WiFi, nu erau tot felul de știri. Nimeni nu se mai uita la telefoane, cu toții vorbeau despre producția filmului. Din acest motiv doresc să îmi petrec fiecare zi muncind, iar în rest să stau la hotel. Atât de multe lucruri apar în presă, atâtea zvonuri, că nu mai știi în cine să te încrezi”, a spus actorul.

    Ziyi Zhang, care a spus: „Bună ziua, ce faceți?”, într-o românească stricată, dar dulce la începutul conferinței de presă, mi-a răspuns că nu crede că în ziua de azi poți ascunde ceva. „Lumea a devenit foarte mică, dar cred că e important să-ți trăiești viața corect”, a declarat actrița din Tigru și Dragon, Memoriile unei Gheișe, The Grandmaster, 2046. Ea a precizat că în 16 ani de carieră a făcut numai 16 filme, pentru că a preferat să aleagă bine scenariile.
    Amândoi sunt cetățeni ai lumii. Asta e concluzia mea. Dar în același timp, își promovează țara, cultura, tradițiile și valorile ei. Mi-au plăcut foarte mult. El e foarte jovial, așa cum mă așteptam și speram să fie, iar ea foarte frumoasă și finuță. După conferința de presă s-au retras într-un separeu, gărzile de corp asigurându-se că acolo nu intră decât cine trebuie. Cum ar fi Ramona Bădescu și Bobby Păunescu.
    Zeci de chinezi, de la copii în cărucioare până la oameni în vârstă veniseră la cinematograful din Băneasa pentru a vedea filmul lui Jackie Chan, Zodiacul Chinezesc. Câteva adolescente emoționate îi pândeau pe cei doi actori în speranța că vor obține un autograf. Grea misiune. Nici noi n-am obținut unul. Dar avem bucuria de a-i fi cunoscut pe acești mari actori și asta e mai mult decât suficient.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?