Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Ministerul Muncii: România, exemplu de bună practică în UE la integrarea tinerilor pe piaţa muncii



    Ministerul Muncii informează că România este dată ca exemplu de bună practică la nivelul UE în privința măsurilor guvernamentale de sprijin la integrarea acestora pe piața muncii. „Pe subiectul măsurilor de sprijin pentru integrarea tinerilor pe piața muncii luate de către Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice subliniază că România este dată ca exemplu de bună practică la nivelul Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat remis, duminică, de Ministerul Muncii, care precizează că, la 31 iulie, numărul tinerilor ocupați datorită măsurilor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) se ridică la 44.090.
    În același context, Ministerul Muncii enumeră „principalele efecte ale măsurilor implementate”: subvenționarea angajatorilor pentru a oferi un loc de muncă tinerilor absolvenți (2.777 de tineri angajați); consiliere și orientare profesională (80.610 de tineri consiliați); formare profesională (5.587 tineri cuprinși în cursuri de FPC); acordarea primelor de instalare pentru tineri, inclusiv șomerilor de lungă durată (134 de beneficiari); subvenționarea angajatorilor pentru a oferi stagii de ucenicie tinerilor (46 de contracte de ucenicie încheiate); acordarea primelor de mobilitate pentru tineri, inclusiv șomerilor de lungă durată (49 de beneficiari); acompaniament personalizat pentru tinerii cu risc de marginalizare socială, inclusiv prin subvenționarea angajatorilor care încadrează persoane din această categorie (221 de beneficiari).
    În ceea ce privește Schemele pilot „Garanția pentru Tineri”, instituția precizează că rezultatele au fost următoarele: 27 de centre de garanții înființate (22 in regiunea Sud și 5 în regiunea Nord) și 2.580 de tineri identificați și înregistrați (880 în Sud și 1700 în Nord), cărora le-au fost furnizate pachete personalizate de măsuri active.

Schema de finanțare a locurilor de muncă pentru tineri, funcțională de la 1 ianuarie 2014

    La rândul său, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a precizat că schema de finanțare a locurilor de muncă pentru tineri este funcțională în România de la 1 ianuarie 2014. „Schema de finanțare a locurilor de muncă pentru tineri este funcțională în România de la data de 1 ianuarie 2014. Măsurile sunt finanțate momentan din bugetul asigurărilor sociale și din bugetul de stat, sumele cheltuite urmând a fi decontate de Comisia Europeană după ce aprobă Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Deci, nu există nicio întârziere în implementarea acestei scheme în România”, a arătat MFE, într-un comunicat remis tot duminică.
    Ministerul Fondurilor Europene precizează că a transmis Comisiei Europene versiunea oficială a acestui program în data de 6 august și că și alte state membre UE au optat să finanțeze din buget măsurile aferente Inițiativei Locuri de Muncă pentru Tineri, urmând să le deconteze ulterior din Fondul Social European deoarece nu au încă programele operaționale aprobate de CE. Schema se finanțează prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, program pentru care Ministerul Fondurilor Europene este autoritate de management, iar Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice este responsabil cu implementarea efectivă.
    Conform sursei citate, sume pentru tineri prevăzute în Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020 sunt: Axa Prioritară 1 – 212 milioane de euro; Axa Prioritară 2 – aproximativ 362 milioane de euro. Pe Axa prioritată 1, 106 milioane de euro sunt din Inițiativa Locuri de Muncă pentru Tineri (Youth Employment Initiative -YEI), pentru trei regiuni în care rata șomajului la nivelul anului 2012 în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16-24 ani este mai mare de 25%, respectiv Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia. Alocarea financiară menționată este aferentă anilor 2014-2015, plățile efective pentru proiecte putându-se realiza până în anul 2018. La această sumă, România a alocat încă aproximativ 106 milioane de euro din fondurile europene care i-au fost alocate din Fondul Social European (FSE), precizează MFE.
    Pe Axa Prioritară 2, având în vedere importanța susținerii tinerilor din perspectiva creșterii ratei de ocupare în rândul acestui grup țintă, România a alocat alte aproximativ 362 milioane de euro pentru finanțarea măsurilor de susținere a tinerilor în celelalte cinci regiuni (București-Ilfov, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia). Această sumă dedicată tinerilor poate fi decontată de România din FSE până în 2023, se mai arată în comunicat. „Ne propunem ca prin Axa Prioritară 2 să continuăm finanțarea și pentru tinerii din cele trei regiuni care sunt finanțate din Inițiativa Locuri de Muncă pentru Tineri după anul 2015 în cazul în care la nivelul UE nu se va decide prelungirea acesteia”, precizează MFE.
    Conform sursei citate, Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, transmis Comisiei Europene de către Ministerul Fondurilor Europene în data de 6 august 2014, prevede măsurile dedicate acestui grup țintă precum: măsuri active de ocupare; îmbunătățirea nivelului de educație și competențe; încurajarea participării pe piața muncii; încurajarea antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu; încurajarea mobilității forței de muncă; alte măsuri pentru implementarea Garanției pentru Tineret.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?