Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Spania ne-a scos futsalul din cap


Naționala României de futsal a pierdut ambele partide amicale disputate la începutul acestei săptămâni în Spania în fața formației gazdă, dublă campioană mondială și câștigătoare a șase titluri europene. Cele două partide disputate la La Nucia și Torrevieja s-au încheiat cu același scor, 7-1, în favoarea gazdelor. Golurile formației noastre au fost marcate de Emil Răducu în prima partidă și Florin Matei în meciul doi.
Sub comanda selecționerului Zoltan Jakab (Futsal Klub Odorheiu Secuiesc), care l-a înlocuit în această vară pe Nelu Stancea (CSMS Iași) au evoluat: Klein – Matei, Dobre, Lupu, Stoica (cinci inițial). Au mai jucat: Tonița, Szocs, Răducu, Åžotârcă, Movileanu, Manya, Liviu, Cosma și Mihaly. Din 1992, la futsal, Spania s-a clasat în primele patru echipe ale lumii la fiecare Campionat Mondial. În 2000 și 2004 a fost chiar campioană mondială, iar în 2008 și 2012 a pierdut finala cu Brazilia. Pentru naționala noastră urmează emoțiile tragerii la sorți a grupelor de calificare la turneul final european din 2016, turneu găzduit de Serbia.
România, care va găzdui una din grupele de calificare în perioada 17-22 martie 2015 la Călărași, face parte din urna a doua valorică și ar putea avea ca adversare din prima urnă Spania, Italia, Portugalia, Rusia, Ucraina sau Cehia. Tragerea la sorți va avea loc pe 26 septembrie la Nyon. Vă reamintim că în etapa a II-a din Liga I de futsal din România s-au jucat până acum doar trei partide, toate câștigate de echipele vizitatoare, astfel: Dunărea Călărași – KSE Tg. Secuiesc 0-1, CSMS Iași – CS United Galați 1-5 și Spicom Sf. Gheorghe – CS Muncitorul Reșița 7-10.
Din cauza turneului echipei României în Spania, au fost amânate meciurile CS City’us Tg. Mureș – Autobergamo Deva (marele derby) și CFF Clujana Cluj – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, iar FC Progresul Focșani a stat deoarece Sportis Târgoviște s-a retras din campionat, din motive financiare. Duminică, 21 septembrie, de la ora 18.00, Progresul Focșani va întâlni în Sala Sporturilor pe Clujana Cluj Napoca, în cadrul etapei a treia a Ligii I. Partida va fi arbitrată de Ionuț Nacu (Roman) și Vlad Ciobanu (Iași), iar observator federal este Vasile Donțu (Galați). Celalalte meciuri sunt: KSE Târgu Secuiesc – CSMS Iași, Sportis Târgoviște-Spicom Sf. Gheorghe, Muncitorul Reșița-City’us Tg.Mureș, Autobergamo Deva-Dunărea Călărași, United Galați – FK Odorheiu Secuiesc.

 Clasamentul Ligii I la futsal

1. Muncitorul Reșița    2    2    0    0    18-9    6p
2. United Galați    2    2    0    0    10-3    6p
3. Cityus Tg. Mureș    1    1    0    0    7-4    3p
4. Autobergamo Deva    1    1    0    0    3-1    3p
5. FK Od. Secuiesc    1    1    0    0    3-1    3p
6. KSE Tg. Secuiesc    2    1    0    1    5-7    3p
7. Dunărea Călărași    2    0    0    2    2-6    0p
8. Spicom Sf. Gheorghe    2    0    0    2    8-13    0p
9. CSMS Iași    2    0    0    2    2-8    0p
10. Progresul Focșani    1    0    0    1    2-8    0p.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?