Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Recomandări pentru circulaţia în siguranţă, pe timp de iarnă


Având în vedere condițiile meteorologice din această perioadă, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea recomandă conducătorilor de autovehicule să circule, atât în localități, cât și în afara acestora, cu o viteză care să permită oprirea în siguranță.
În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!
Pentru a putea opri în condiții de siguranță atunci când autovehiculul care circulă în față frânează brusc, trebuie mărită distanța în mers.
Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porțiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanțe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.
Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când circulați pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă și se va reține certificatul de înmatriculare/ înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
În condițiile unui trafic aglomerat, precipitațiile, sub formă de lapoviță sau ninsoare, precum și vântul puternic pot determina apariția unor blocaje rutiere temporare. Păstrați-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile. De asemenea, nu vă angajați în depășirea coloanelor de autovehicule.
În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie așezate la o distanță mai mare de autovehicul, decât în condiții normale.
Nu consumați alcool și nu conduceți dacă simțiți că sunteți obosiți! Evitați să vorbiți la telefonul mobil în timp ce conduceți mașina, dacă nu aveți atașat la acesta dispozitivul de tip „mâini libere”.
Åži pietonilor le recomandăm să-și sporească atenția, să evite pe cât posibil folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 19 martie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?