O fetiță de 9 ani, din comuna Golești, a ajuns la spital în stare destul de gravă, în urma unui accident rutier ce a avut loc la Golești. Tragedia s-a produs în această dimineață, în timp ce fetița se îndrepta către școală. Ea s-ar fi aflat pe trecerea de pietoni, după cum reiese din primele verificări, în momentul în care a fost acroșată de un tir și proiectată într-un gard. A suferit răni grave și a fost preluată de un echipaj medical și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani pentru investigații medicale.
La această oră (8.30 – n.r) polițiștii din cadrul Serviciului Rutier sunt la locul accidentului și fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs evenimentul rutier, dar și dacă fetița a traversat strada pe trecerea de pietoni, ori pe lângă aceasta.
UPDATE Fetița rănită în accidentul de la Golești a fost trimisă cu un elicopter SMURD la Spitalul Bagdasar Arseni din București.Ea este în comă și paralizată pe jumătate din corp.