Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Produsul ‘Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth’, vândut de Lidl, retras de la vânzare după ce a fost depistată Salmonella


    Producătorul austriac Estyria Naturprodukte GmbH a demarat procedura de rechemare preventivă de la consumator a produsului ”Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth, 500g”, comercializat și în rețeaua de magazine Lidl România, după ce, în cadrul verificărilor interne, într-o probă a fost depistată Salmonella, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit unui comunicat al ANSVSA, remis luni AGERPRES, pentru a evita un potențial risc pentru sănătatea publică, întrucât nu poate fi exclusă o posibilă contaminare, distribuitorul a inițiat retragerea produsului de la vânzare și a anunțat clienții care l-au achiziționat să țină cont de această rechemare și să nu îl consume. „Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au supravegheat respectarea procedurii de retragere de la comercializare a produsului posibil contaminat, inițiată de către distribuitor. Produsul ‘Golden Sun Bio Organic Amaranth, 500g’ poate fi returnat de către consumatori în toate magazinele Lidl. Contravaloarea produsului va fi restituită fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, se spune în comunicat. Autoritatea precizează că această retragere vizează exclusiv produsul ”Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth, 500g” al producătorului Estyria Naturprodukte GmbH, alte produse vândute de Lidl România, precum și alte produse ale producătorului Estyria Naturprodukte GmbH nefiind afectate de această retragere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?