Fiecare producător de legume, care își vinde marfa în Piața Moldovei din Focșani, are secretul său atunci când prepară murăturile pentru iarnă, pe care apoi le vinde la tarabă. Totul se face cu migală și cu simț de răspundere, pentru ca și cei mai mofturoși să fie mulțumiți. Nu doar femeile se pricep la pusul murăturilor pentru iarnă, ci și bărbații. Ion Cepoi, un bărbat care poate fi văzut zilnic în piață, are pe tarabă o ofertă variată de murături deja pregătite pentru cei care nu au timp de pierdut în bucătărie. Acesta vinde castraveți murați, varză murată, hrean la oteț și frunză de viță de vie pentru sarmale, dar și ardei iuți la oțet, rotunjindu-și astfel veniturile.
Ion Cepoi ne-a divulgat câteva din secretele produselor scoase la vânzare. Mai exact, rețeta de castraveți murați, cea de murături și cea de ardei la oțet. Pentru câteva borcane de castraveți murați, excepționali în sezonul rece, lângă mâncărurile „grase”, e nevoie doar de 10 kilograme de castraveți, hrean, mărar, apă și sare. „Castraveții se spală bine, se pun în borcane, se pune hrean, mărar, peste care se toarnă apă rece și se pune sare. Eu nu fierb nimic, ci pun borcanele la rece în cramă, iar în 3-4 săptămâni se fac”, ne-a dat asigurări Ion Cepoi.
Dacă vreți să încercați rețeta prezentată mai sus, trebuie să știți că, în Piața Moldovei, prețul unui kilogram de castraveți proaspeți variază între 2 și 3 lei, legătura de hrean costă 3 lei, iar o legătură de mărar uscat ajunge să coste cam la 2 lei.
În ceea ce privește murăturile, procedura e aceeași, numai că există un secret. Domnul Cepoi recomandă murăturile rozalii, iar pentru ardeii iuți recomandă să fie puși la oțet, ori nu la murat, pentru că așa rezistă mai mult. „La murături, rețeta e aceeași, numai că nu se pune mărăr, ci doar hrean, ardei capia, pepene, ce mai vrea fiecare. Mai bune sunt murăturile rozalii, eu pe astea le recomand. Deci, se spală murăturile și celelalte legume, se pune sare peste ele, apă rece și se pun la cramă. Pentru ardeii iuți, recomand să fie puși la oțet. Adică, după ce se spală ardeii iuți și se pun în borcan, apa se îndoaie cu oțet, se pune peste ei, și se pun la rece”, a explicat nea Cepoi.
Cât vă costă murăturile de iarnă
Pentru a avea murături gustoase în cămară, va trebui să scoateți din buzunar între 2 și 2,5 lei pentru un kilogram de gogonele, pepenii pentru murat costă în jur de un leu per kilogram, iar ardeii kapia ajung până la 5 lei, în funcție de calitate. Pe lângă acestea, mai puteți pune la murat și morcovi, pentru care veți plăti circa 1,5 lei pe kilogram, sau țelină, care costă 3 lei kilogramul. Aici, costul total îl stabilește fiecare în parte, în funcție de ce și câte kilograme de murături vrea să pună pentru iarnă. Ardeii iuți îi veți găsi în Piața Moldovei la prețuri ce variază între 8 și 10 lei.
Dacă doriți să păstrați murăturile în butoaie de plastic trebuie să știți că prețul lor variază între 6 lei și 24 de lei. Astfel: cel de 5 litri costă 6 lei, de 12 litri – 11 lei, cel de 60 de litri – 23 de lei, iar un butoi de plastic de 80 de litri costă 24 de lei.
În ceea ce privește conservarea pentru iarnă, un aspect important îl constituie pregătirea borcanelor, sticlelor și recipientelor în care acestea vor fi puse. Potrivit site-ului gustos.ro, pentru o conservare bună, este foarte important ca recipientele să se închidă ermetic, cu dopuri sau capace capsate și sigilate. În același timp, reușita conservării depinde în cea mai mare măsură de felul în care se face sterilizarea ambalajelor. Sterilizarea se poate face fie prin fierbere în apă, fie la o temperatură înaltă, în cuptor. Pentru fierbere, puneți borcanele într-un vas încăpător, pe fundul căruia ați așezat un grătar metalic sau un prosop, turnați apa clocotită astfel încât să fie complet acoperite, și fierbeți timp de 10 minute. Scurgeți borcanele pe un prosop de bucătărie și apoi lăsați-le să se usuce. Capacele și dopurile se opăresc timp de câteva secunde în apă clocotită.
Potrivit aceluiași site, dacă puneți castraveții la murat separat, pentru a-i face mai gustoși și mai rezistenți trebuie să adăugați puțin muștar în saramură. De asemenea, amărăciunea castraveților poate fi înlăturată dacă, după ce sunt tăiați felii, se introduc timp de 10 minute în lapte puțin sărat.
Puteți împiedica apariția mucegaiului de la murături dacă puneți în borcan un săculeț cu pânza rară umplut cu boabe de muștar, care să acopere bine suprafața murăturilor până la marginea borcanului. Varza se păstrează timp mai îndelungat dacă adăugați din când în când câte o bucată de zahăr sau ungeți cu smoală neagră interiorul butoiului de lemn. Varza nu se acrește foarte tare dacă în butoi se pune o bucată de lemn de mesteacăn spălat.