Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Monitorul vine pe strada ta. Sublocotenent Gheorghe Potop, un militar misterios


Cum intri pe strada Tăbăcari, din sensul giratoriu de la Bancpost, prima pe stânga este strada sublocotenent Gheorghe Potop. Mulți cunoscuți mi-au spus că habar nu aveau că există o stradă cu un astfel de nume în Focșani. Mie mi-a venit ideea să merg în zonă după ce am participat la audiențele primarului Decebal Bacinschi, de la începutul lunii. Atunci, o femeie, care locuiește pe această stradă, i-a reclamat edilului că mai multe magazii au fost construite fără autorizație, asta după ce au mai fost dărâmate o dată.
Sinica N. spune că unii dintre vecinii săi, care au primit locuințe de la administrația locală, sunt certați cu bunul simț și lasă zoile să curgă în stradă, iar covoarele sunt puse la uscat pe gard. Dar nu în interiorul curții, ci spre exterior, ca să le vadă toți trecătorii. „Avem probleme cu magaziile, căci s-au construit deja din nou. Și cu zoile aruncate direct în stradă trebuie făcut ceva. Din câte știu, vecinii care aruncă apa murdară în stradă au canalizare în curte, tocmai de aceea nu știu de ce toată apa se scurge în drum. De asemenea, covoarele stau atârnate toată ziua pe garduri, de lumea zice că suntem la periferia orașului. Dar nu este așa, stăm chiar în centru. Cu asemenea vecini, nu ai cum să trăiești civilizat. Au avut apartamente, dar le-au vândut, iar acum au obținut case de la stat. Ar trebui să se ducă la muncă. Să știți ca dacă îmi aruncă în casă cu pietre, vin la dumneavoastră”, i-a spus primarului femeia.

Ieri, când am fost pe această stradă, nu am văzut nici apă scursă în stradă, nici covoare pe garduri. Este posibil ca, între timp, o echipă a primăriei să fie fost în zonă pentru a remedia deficiențele, așa cum a promis Bacinschi. Am văzut în schimb trotuare invadate de buruieni și o șosea cu multe gropi. Pe această stradă sunt atât case frumoase, noi, cât și case mai dărăpănate. Cine a fost gospodar și-a turnat chiar și asfalt la poartă sau a montat pavele, pentru ca doamnele să nu-și rupă tocurile.
Am căutat ceva referințe, pe internet, despre sublocotenent Gheorghe Potop, dar nu am găsit absolut nimic, în afară de articolul din Monitorul de Vrancea, în care anunțam că mergem pe strada ce-i poartă numele, și de site-ul cu coduri poștale. Cine o fi fost, e un mister… 

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?