Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO şi GALERIE FOTO: O polițistă băută a dărâmat cu BMW-ul un chioșc, a rănit o femeie, apoi a părăsit locul faptei


O polițistă băută, care lucrează la Serviciul de Investigare a Fraudelor, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, a condus un BMW, cu care a dărâmat chioșcul din stația de autobuz de la Dogan, după care a părăsit locul accidentului. Femeia care se afla în magazin a fost rănită. S-a întâmplat vineri dimineață, în jurul orei 4.25, iar în mașina pe care o conducea polițista se aflau și doi colegi de-ai săi, respectiv ofițerul Cornel Vizitiu și subofițerul Costel Badiu, căruia îi aparține mașina implicată în accident.

    Ofițerul Paula Monica Gogu, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF), din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, a făcut instituția de rușine. Băută fiind, polițista a condus un BMW X5 pe Bulevardul Unirii din Focșani, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a oprit cu bolidul în chioșcul din stația de autobuz de la Dogan. A doborât chioșcul la pământ, femeia din interiorul acestuia fiind rănită.
Martorii ne-au spus că, după incident, tânăra polițistă a coborât din autoturism, ar fi întrebat-o pe femeia din chișc dacă a murit, după care a fugit de la locul accidentului. Același lucru l-au făcut și cei doi polițiști cu care ea se afla în mașină, respectiv Cornel Vizitiu, care lucrează tot la SIF, și subofițerul Costel Badiu, căruia îi aparține BMW-ul condus de polițistă. Potrivit martorilor, cei doi polițiști au plecat de la locul accidentului printre boscheții din spatele chioșcului dărâmat, cel mai probabil pentru a nu fi recunoscuți.
    Accidentul s-a produs vineri dimineață, în jurul orei 4.25. Atunci, oamenii legii din cadrul Poliției municipiului Focșani au fost sesizați cu privire la accidentul de pe Bulevardul Unirii. Așa că s-au deplasat la fața locului. Ajunși acolo, ei nu au găsit nicio persoană dintre cele implicate în eveniment, dar în urma verificărilor efectuate au aflat că accidentul a fost provocat chiar de colega lor. Polițista a fost de găsit după aproximativ trei ore, atunci când s-ar fi prezentat la sediul IPJ. A fost testată cu aparatul alcooltest și s-a stabilit că era băută, având o alcoolemie de 0,56 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
    „În cursul acestei dimineți (vineri dimineață-n.r.), în jurul orei 04.25, polițiștii focșăneni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Bulevardul Unirii din municipiul Focșani. Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au stabilit faptul că o tânără de 26 de ani, din orașul Odobești, în timp ce conducea autoturismul pe Bulevardul Unirii, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un chioșc amplasat pe trotuar. În interiorul acestuia se afla o femeie, care a fost rănită ușor. Inițial, conducătoarea auto a părăsit locul accidentului, fiind identificată ulterior. Aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,56 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Totodată, în cauză au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, ne-a declarat inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

   

  „Scamatorii” cu mașina în trafic

    Martorii susțin că polițista a băut într-un local din Focșani, după care a urcat în BMW împreună cu ai săi colegi. Până să ajungă în zona Capelă și să aibă loc evenimentul, ea ar fi făcut „scamatorii” cu mașina în trafic, în sensul că în zona Ceasul Rău, în sensul giratoriu, a mers în sens invers, iar pe Bulevard a mers pe șapte cărări, având și viteză, după cum precizează martorii. „Eram în stație, că lucrez pe taxi, și am văzut-o cum se învârtea în sens invers în sensul giratoriu de la Ceasul rău. Am venit în spatele ei, făcea slalom pe șosea și după aceea a intrat aici. După accident a coborât, a întrebat dacă a murit cineva și a plecat. Mai erau doi bărbați cu ea”, ne-a spus un martor.
    Un alt tânăr, taximetrist și el, care se afla în zona unde a avut loc accidentul, ne-a spus că șoferița mergea cu viteză. Potrivit acestuia, șoferița era „beată moartă”, ea mirosind foarte puternic a alcool. „A venit cu 100 și ceva la oră, a jonglat acolo, la trecere, a făcut balans aici, în dreptul stâlpului, apoi a intrat printre stâlp și stație și s-a oprit în magazin. Erau doi băieți în mașină și femeia de la volan. S-a dat jos, a întrebat dacă trăiește și apoi au fugit.  Pe doamna din chioșc am scos-o cu un băiat, era speriată și acum e la spital. Pe șoferiță au prins-o și am recunoscut-o. Era băută moartă, mirosea a alcool. Nici măcar nu a avut intenția să frâneze”, a precizat martorul principal, care a dat declarații și la poliție.
    Mai mult, fratele femeii rănite, Vasilică Halici, ne-a spus că în mașina polițiștilor s-ar fi găsit o sticlă cu vin sau șampanie, din care se consumase cam jumătate. „Sunt martori care au văzut absolut tot. În mașină s-a găsit o sticlă de vin sau șampanie, din care era băut cam jumătate. Sora mea e destul de rău, vă dați seama. Vă închipuiți cum a înghesuit-o în fiarele alea! Atât de beată a fost că în sensul giratoriu de la Ceas mergea invers, nu cum trebuia. Ea venea cu 150 la oră, din ce am înțeles de la martori, a vrut să evite denivelările (dispozitivele de calmare a traficului-n.r.), a pierdut controlul și s-a dus direct în chioșc”, a povestit Vasilică Halici.

       Vânzătoarea, rănită ușor

    Vânzătoarea rănită în urma accidentului a ajuns la spital cu un echipaj SMURD. Potrivit paramedicilor, aceasta era conștientă, dar politraumatizată. „Vineri, 17 octombrie a.c., în jurul orei 04.30, un echipaj de paramedici din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgență 112, să intervină în urma unui accident rutier, petrecut pe Bulevardul Unirii, din municipiul Focșani. Echipajul S.M.U.R.D. a preluat o tânără, în vârstă de 23 ani, conștientă, politraumatizată în urma accidentului rutier. După ce i s-au acordat primele îngrijiri medicale, aceasta a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean de Urgență «Sf. Pantelimon» Focșani pentru investigații suplimentare și tratament”, ne-a declarat căpitan Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
    În urma investigațiilor s-a stabilit că femeia nu a suferit fracturi, dar va mai rămâne o vreme internată.
„Victima a ajuns la UPU, unde medicii au diagnosticat-o cu traumatism cranio-facial, contuzie coloană cervicală și traumatism toracic. În momentul de față este internată în Secția Chirurgie, unde va mai rămâne o perioadă sub supravegherea medicilor”, a precizat Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Focșani.

    Polițiștii s-au speriat de martori

    La audieri, polițista a recunoscut că s-a aflat la volanul mașinii și a avut și o explicație pentru modul în care a reacționat. Potrivit unor surse oficiale, atât ea cât și colegii ei ar fi spus că au plecat de la locul accidentului deoarece s-ar fi speriat, după ce, la fața locului, imediat după incident, ar fi ajuns mai mulți taximetriști, care nu s-ar fi comportat tocmai civilizat.
    În primă fază, cercetările au fost efectuate de polițiști și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, urmând ca dosarul să fie înaintat la  Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, pentru continuarea verificărilor. Asta pentru că Monica Gogu este ofițer. 
Potrivit procurorului Nicolae Pîrcălăbescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Vrancea, în cauză s-a început urmărirea penală pentru fapte. „S-a stabilit că la volanul mașinii s-a aflat o polițistă și se pare că se afla și sub influența băuturilor alcoolice. În acest sens i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Primele cercetări au fost efectuate de noi, urmând ca dosarul să fie preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. În cauză s-a început urmărirea penală pentru fapte, respectiv conducere sub influența băuturilor alcoolice, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Trebuie făcute cercetări pentru a se stabili cu exactitate situația de fapt”, ne-a spus procurorul Pîrcălăbescu.
    Cert este că singura care ar putea fi trasă la răspundere pentru acest incident este polițista, nu și colegii săi, ei fiind simpli pasageri în autoturism. De altfel, vineri, în jurul orei 10.30, Cornel Vizitiu a ieșit din sediul poliției, vizibil afectat de cele întâmplate, dar și obosit, și a spus: „nu mă întreba nimic că n-am ce să spun. Îmi pare rău”.
    Potrivit unor surse, Monica Gogu intenționa să-l ducă acasă pe unul dintre colegii ei, cu care se afla în mașină, apoi ea să se îndrepte spre propria locuință, iar celălalt polițist să plece cu un taximetru.
Polițista Monica Gogu a lucrat, până nu de mult, la Poliția Orașului Odobești și ar fi un polițist bun, după cum ne-au spus colegii ei, pe care i-a șocat întâmplarea de vineri dimineață.

 

   Incidentul afectează imaginea poliției

    Este știut faptul că oamenii nu prea mai au încredere în polițiști, cel puțin în unii dintre ei, așa cum aveau cu ani în urmă. Incidentul de vineri dimineață afectează imaginea poliției, iar odată cu apariția acestei știri, comentariile cititorilor au fost cu zecile. Oamenii au comentat pe marginea accidentului, dar și-au adus aminte și de alte întâmplări. Un cititor s-a întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă în stație erau oameni.  „În fiecare dimineață, copilul meu ia autobuzul din acea stație. S-ar fi putut întâmpla o nenorocire. Ați fugit la niște lași, așa angajați are Poliția Română. Rușine”, a scris un cititor, pe www.monitorulvn.ro.
    Un alt cititor scrie „asta e poliția care ne amendează mereu… iar colegii lor merg cu mașina și beau șampanie. Ia să le scoatem ochii de fiecare dată când ne opresc organele din Focșani. Doar noi nu dărâmăm stații cu 150 km/h… întreb și eu: dacă era cineva pe trecerea de pietoni sau în stație? Vă dați seama cu 150 km/h și 56 mg/l alcool în sânge… așa e țara în care trăim. Poliția Română, în loc să prevină, dă amenzi și tot ei merg beți cu 150 km/h. Sper să plătească toți, că așa ar fi normal”.
    Un alt cititor spune că „e cunoscută domnișoara ca amatoare de petreceri și alcool… era timpul să-și primească «premiul»… sperăm ca legea să-și spună cuvântul!”.

     Comunicatul IPJ cu privire la evenimentul rutier

    Vineri, reprezentanții IPJ Vrancea au trimis un comunicat de presă cu privire la accidentul în care au fost implicați cei trei polițiști. „La data de 17 octombrie a.c., ora 04.25, pe b-dul Unirii din municipiul Focșani, un autoturism care se deplasa pe direcția Centru către Cartierul Sud, a părăsit partea carosabilă și a lovit un chioșc metalic amplasat pe trotuar. În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea unei femei, care se afla în chioșc în calitate de vânzătoare. Inițial, conducătoarea auto a părăsit locul accidentului, fiind identificată ulterior de către polițiști. Aceasta a fost testată alcoolscop, iar rezultatul a fost 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă. Dosarul va fi inaintat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în vederea continuării cercetărilor conform competenței”.

50 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?