Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Gospodărie incendiată intenționat, la Năruja


Două incendii au stins pompierii, duminică. Una dintre intervenții a avut loc la Năruja, iar cealaltă la Valea Seacă, în județul Bacău. Astfel, duminică, în jurul orei 18.00, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgență 112, la dispeceratul integrat ISU – Ambulanță, anunța producerea unui incendiu în comuna Năruja, izbucnit la proprietatea lui I.C.. Pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, s-au deplasat la fața locului două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Vidra, intervenția desfășurându-se în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Năruja. În urma incendiului, au ars acoperișul unei anexe, confecționat din lemn cu învelitoare din șindrilă, pe o suprafață de aproximativ 40 mp și aproximativ 6 tone fân. „În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, în urma folosirii intenționate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, se arată într-o informare a ISU Vrancea.
    În cursul aceleiași zile, în jurul orei 20.30, un alt apel anunța izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Valea Seacă, județul Bacău. Pentru stingerea acestuia au acționat două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Adjud, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Valea Seacă. Cel mai probabil din cauza unui foc deschis în spații deschise, au ars acoperișul unei anexe, confecționat din lemn cu învelitoare din plăci din azbociment, pe o suprafață de aproximativ 60 mp, 3 mc lemne foc și aproximativ 500 kg porumb boabe.
    De asemenea, în intervalul 1-2 noiembrie, paramedicii din cadrul ISU Vrancea au intervenit pentru soluționarea a 26 situații medicale de urgență. „Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele S.M.U.R.D. se regăsesc probleme cardiace, afecțiuni respiratorii și diferite traumatisme. Paramedicii din cadrul I.S.U. Vrancea au intervenit atât în municipiile Focșani și Adjud, în orașul Panciu, cât și în comunele Câmpineanca, Corbița,  Movilița, Năruja, Păunești, Pufești, Ploscuțeni, Poiana Cristei, Ruginești, Tănăsoaia, Urechești și Vidra, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul pacienților la spital, unde au fost preluați de medicii de gardă din cadrul structurilor de primire urgențe ale spitalelor din Focșani, Adjud, Panciu și Vidra”, se mai arată în aceeași informare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?