Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790

VIDEO şi GALERII FOTO: Marian Oprişan a inaugurat drumurile judeţene Bizigheşti-Vidra şi Panciu- Mărăşeşti


Președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan, a inaugurat, ieri, două obiective de investiții. Este vorba despre drumurile județene DN 2-Bizighești-Bătinești-Å¢ifești-Irești-Vidra și Panciu-Haret-Mărășești. Cele două drumuri au fost modernizate în întregime, fiind balastate, asfaltate și realizate șanțuri pentru colectarea apelor pluviale și podețe pentru accesul pe proprietăți. „Cu Klaus Iohannis, județul Vrancea, dumneavoastră și familiile dumneavoastră, nu avem nimic de câștigat, ci numai de pierdut. Soluția este ca Victor Ponta să devină președintele României pentru demnitate națională și pentru o viață mai bună românilor, vrâncenilor”, le-a spus Marian Oprișan locuitorilor din Mărășești.

    Președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan, a inaugurat, ieri dimineață, împreună cu primarul comunei Vidra, Nică Micu, drumul județean DN 2-Bizighești-Bătinești-Å¢ifești-Irești-Vidra. Investiția are o valoare de aproximativ 48 milioane de lei. Drumul are o lungime de aproximativ 30 kilometri, lățimea părții carosabile este de 6 metri, iar platforma drumului este de 8 metri. Investiția a fost realizată de  asocierea SC Vega 93 SRL Galați și  SC Euro Proiect Focșani. Lucrările au constat în balastare, turnarea unui strat de piatră spartă,  a unui strat de legătură din mixtură asfaltică, strat de binder și strat de uzură. Totodată, au fost amenajate șanțurile și rigolele, accesul către drumurile laterale, acostamentul și podețele de descărcare. De asemenea, pe acest drum a fost realizată semnalizarea rutieră verticală și orizontală și au fost montați parapeți metalici acolo unde a fost cazul.
    Primarul comunei Vidra, Nică Micu, a declarat că reabilitarea acestui drum reprezintă o mare realizare pentru locuitorii comunei pe care o conduce. „Era un drum foarte rău, plin de gropi, nici nu puteam intra cu microbuzul pe el. Acum copiii vin dimineața cu microbuzul, după amiaza îi ducem înapoi. E modernizat, sperăm să fie de bun augur și să finalizăm și pe celelalte drumuri începute în comună”, a spus primarul Nică Micu. Acesta a ținut să infirme speculațiile făcute de pedeliști și peneliști. „Să știe toți cârcotașii că acest drum nu a fost făcut de Elena Udrea sau Gabriel Postolache de la Å¢ifești. Dacă domnul președinte Marian Oprișan nu semna contractul, nu intervenea pentru ca acest drum să fie făcut, mergeam prin aceleași hârtoape, nu se moderniza niciodată. Consiliul Județean, cu președintele Marian Oprișan au realizat această investiție”, a spus primarul Nică Micu.

    „Acum ne apucăm de sudul județului”

    Președintele Marian Oprișan a declarat că era de datoria sa să modernizeze drumul județean Bizighești-Bătinești-Å¢ifești-Irești-Vidra. „Oamenii visau acest drum de 30 de ani. Primii secretari înainte de 1989 nu au vrut, sub nicio formă, să facă acest drum. E o investiție pe care am finanțat-o prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Investiția a fost de peste 470 miliarde lei vechi. Acest drum, ca și toate celelalte drumuri realizate în ultima perioadă, se înscrie în Programul de modernizare a drumurilor județene ale Vrancei”, a afirmat Marian Oprișan. Acesta a precizat că a reușit ca împreună cu echipa sa să modernizeze în totalitate peste 170 de kilometri de drumuri județene, iar proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere județene va continua și în anii următori. „Până în acest moment pot să spun că eu și echipa mea ne-am făcut datoria. Am reabilitat în județul Vrancea 174 kilometri de drum județean la nou și evident că aceste investiții în materie de drumuri vor continua. Vrancea are cele mai bune drumuri județene. Mai sunt o parte din drumuri în sudul județului de reabilitat, dar am început de la nord, am ajuns în centru și acum ne apucăm de sudul județului și vom reabilita toate drumurile care se descarcă în DN 2 – E 85. Modernizarea se referă atât la drumuri, cât și poduri, șanțuri, apărările de mal, stabilizările de versanți, unde este cazul”, a spus Marian Oprișan.

  

   Drumul leagă orașul Mărășești de orașul Panciu

    Tot ieri, președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan, împreună cu primarul orașului Mărășești, Valerică Chitic și cu viceprimarul Ion Ostafi au inaugurat drumul județean 204 E Mărășești – Haret – Panciu. Acest drum a fost complet modernizat și a rezolvat una din cele mai mari probleme de infrastructură rutieră a orașului Mărășești. Lucrările de reabilitare au fost finanțate prin Programul Operațional Regional 2007-2013. Drumul are o lungime de aproximativ 19 kilometri, iar valoarea totală a proiectului este de 43,5 milioane de lei.
    Conform documentației tehnice existente, lucrările pentru reabilitarea și modernizarea acestui sector de drum au constat în refacerea infrastructurii drumului prin așternerea unui strat de balast și a unui strat de piatră spartă; refacerea suprastructurii drumului prin așternerea a două straturi de beton asfaltic; lucrări de preluare a apelor pluviale prin realizarea de poduri, podețe, crearea de șanțuri și rigole betonate; lucrări pentru accesul locuitorilor în zonă prin crearea de trotuare pentru pietoni; lucrări de siguranță rutieră, constând în  semnalizarea pe orizontală și semnalizarea pe verticală pe tot traseul drumului respectiv; lucrări de modernizare la trecerile de nivel cu calea ferată, etc. Deoarece acest contract de lucrări s-a suprapus pe raza orașelor Mărășești și  Panciu cu un alt proiect de reabilitare și refacere a infrastructurii pentru apă și apă uzată din aceste localități, a fost necesară corelarea acestor două proiecte prin executarea unor lucrări ample de adaptare a documentației tehnice existente la situația reală din teren.
    Președintele Marian Oprișan a declarat că a odată reabilitat și modernizat acest drum sunt rezolvate multe din problemele de infrastructură rutieră ale orașului Mărășești. „Acest drum care leagă orașul Mărășești de orașul Panciu este o investiție a Consiliului Județean Vrancea și am ținut să o facem pentru că aveați imperios nevoie de ea. Așa cum bine știți, eu întotdeauna mă țin de promisiune. Când am fost la dumneavoastră, înainte să facem acest drum, v-am spus c-o să-l facem. Mulți nu credeau, dar acest drum a devenit astăzi o realitate. Investiția asta a costat 43 de milioane de lei, adică 430 miliarde lei vechi. Niciodată primăria orașului Mărășești nu ar fi avut aceste venituri ca să realizeze această frumoasă investiție, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul nostru pentru dumneavoastră am făcut-o și să dea Dumnezeu să țină cât mai mult pentru că este o lucrare de calitate și să facem mai multe. Așa cum bine știți, la nivelul orașului Mărășești am mai finanțat o lucrare importantă, mă refer la extinderea alimentării cu apă, la canalizare și la toate celelalte lucruri pe care le-am făcut împreună cu domnul primar și cu domnul viceprimar aici în orașul Mărășești”, a afirmat Marian Oprișan.
    Åžeful administrației județene a arătat că va susține programul primarului Valerică Chitic de asfaltare a tuturor străzilor din Mărășești. „O să asfaltăm și o să modernizăm strada Republicii și toate celelalte străzi din orașul Mărășești. Aș vrea să îmi cer scuze în numele Consiliului Județean pentru deranjul pe care vi l-am creat în timpul în care s-a lucrat, pentru că nu a fost ușor pentru dumneavoastră. Au fost utilaje, au fost săpături, a fost noroi, dar am reușit să o terminăm și acum, Slavă Domnului, e o lucrare frumoasă care o să vă folosească. În rest, vă mulțumesc că m-ați primit cu multă căldură, știți foarte bine că eu iubesc oamenii, vă iubesc pe dumneavoastră, care sunteți concetățenii mei pentru că Vrancea este casa noastră și întotdeauna voi face tot ceea ce-mi stă în puteri pentru ca dumneavoastră și familiile dumneavoastră să aveți o viață mai bună”, a spus Marian Oprișan.

  

 „Soluția este ca Victor Ponta să devină președintele României”

    Președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR le-a cerut oamenilor ca pe 16 noiembrie să nu uite că Klaus Iohannis este continuatorul politicilor duse de Traian Băsescu, bazate pe dezbinare, iar în spatele său se află Udrea, Blaga, Boc, Berceanu și Roberta Anastase. „Am atras atenția înaintea alegerilor prezidențiale din 2004 și 2009 ce dezastru va face Traian Băsescu. Din păcate, unii nu m-au ascultat. Iar dezastrul a coborât atât peste România cât și peste județul Vrancea, peste viețile dumneavoastră și ale familiilor dumneavoastră. Duminică, 16 noiembrie, ne hotărâm împreună viitorul pentru următorii 10 ani. Să nu ne lăsăm înșelați. Băiatul ăla pe care îl vedeți la televizor și care spune că e neamț și care povestește în cuvinte puține pentru că nu prea știe să vorbească, vă promite marea cu sarea. El nu este altcineva decât candidatul pedeliștilor care au îngenunchiat poporul român împreună cu Traian Băsescu în toată perioada în care au fost la guvernare. Nu există oameni providențiali. El nu are în spatele lui decât pe Băsescu, pe Udrea, pe Blaga, pe Boc, pe Berceanu, pe Roberta Anastase și toți cei care atât cât au fost la guvernare v-au făcut să suferiți”, le-a spus oamenilor Marian Oprișan.
    Președintele Consiliului Județean Vrancea le-a cerut vrâncenilor să nu se lase înșelați de promisiunile deșarte ale lui Iohannis și ale pedeliștilor din spatele său. „Nu vă lăsați înșelați! Fac un apel și la cei care ne-au susținut în turul I și au votat cu candidatul Partidului Social Democrat, cu Victor Ponta, dar mă adresez în special celor care nu au votat cu Victor Ponta. Adevărul este unul singur și vi-l spun astăzi aici. Cu Klaus Iohannis, județul Vrancea și orașul Mărășești, dumneavoastră și familiile dumneavoastră, nu avem nimic de câștigat, ci numai de pierdut. Soluția este ca Victor Ponta să devină președintele României pentru demnitate națională și pentru o viață mai bună românilor, vrâncenilor și dumneavoastră și familiilor dumneavoastră din Mărășești”, a încheiat președintele Marian Oprișan.

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?