Autoritățile vrâncene se pregătesc pentru o iarnă grea. Reprezentanții Prefecturii Vrancea au solicitat celor de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vrancea o statistică privind gravidele care trebuie să nască în perioada decembrie 2014 – martie 2015, pentru ca acestea să poată fi transferate din timp la maternități, pentru a naște în condiții sigure.
Medicul Alin Lazea, din cadrul DSP, cel care va întocmi statistica, spune că aceasta va fi realizată cu ajutorul informațiilor primite de la medicii de familie. În această statistică nu sunt incluse gravidele din Focșani. „Ne-a fost solicitată de către Prefectură o situație cu gravidele din teritoriu care trebuie să nască în perioada în care se preconizează să fie ninsori abundente. Astfel, am solicitat de la medicii de familie informații. Ne-a fost solicitată această statistică pentru ca gravidele să fie transportate la maternitate în cazul în care se anunță ninsori abundente. Însă, această statistică nu cuprinde și gravidele care nu sunt luate în evidență de medicii de familie. Acolo va fi o problemă”, ne-a precizat medicul Alin Lazea.
De asemenea, în perioada imediat următoare, la sediul Prefecturii ar putea fi organizată o întâlnire cu reprezentanți ai sistemului sanitar vrâncean pentru încheierea unui protocol de colaborare interinstituțional, care va asigura cazarea pacienților dializați și a gravidelor pe perioada ninsorilor abundente, exact cum s-a întâmplat și în anii precedenți.