Primăria Focșaniului are nevoie de peste o sută de locuințe sociale pentru a-i ajuta pe locuitorii municipului care au rămas pe drumuri în ultimii ani sau care sunt prea săraci pentru a închiria măcar o garsonieră. La audiențele viceprimarului Marius Iorga, care răspunde de fondul locativ, există o listă nesfârșită de persoane care solicită o locuință. Cei mai mulți vor locuințe sociale dar sunt și puțini care ar dori o garsonieră la ANL. Majoritatea sunt de etnie romă care știu deja unde ar vrea să primească o cameră. În Focșani sunt câteva blocuri cu camere amenajate ca locuințe sociale, la Sud și în Bahne. În Sud, la blocul de pe Revoluției, camerele sunt ochite de cei interesați imediat cum se eliberează.
Sunt și reclamații că unele camere sunt subînchiriate de chiriașii primăriei. „Sunt căsătorit, am doi copii mici și stau într-o cămăruță prin care se scurge apa. Aș vrea o cameră pe Revoluției, sunt trei camere libere acolo”, îi spune viceprimaului Iorga un tânăr de 26 de ani venit împreună cu mama la audiențe. Locuiesc împreună, 25 de persoane, într-o casă de pe strada Cotești. Tânărul însă nu știe nici măcar condițiile pentru a primi o locuință socială. Însă vrea o locuință imediat. Aceasta deși pe lista de priorități mai sunt circa 140 de cereri. Iar fiecare caz este unul special, oameni care nu au locuri de muncă, bolnavi, familii cu mulți copii. Una dintre condițiile care aduce puncte suplimentare este locul de muncă prin care solicitantul dovedește că are bani pentru a achita chiria și utilitățile. Nu este și cazul tânărului care, întrebat dacă are un loc de muncă, spune că lucrează cu ziua dar „dacă îmi dați o locuință îmi găsesc imediat de lucru”. Nu poate explica nici motivele pentru care a depus o cerere la Primărie abia săptămâna trecută. „I-a fost rușine”, încearcă să îl susțină mama. Răspunsul nu îi convinge pe oficialii primăriei Focșani. „Nimeni nu vine să îți bată la ușă ca să îți dea o casă. Avem 147 de cereri pentru locuințe sociale, sunt oameni și de 2-3 ani pe această listă. Sunt cazuri deosebite, oameni care locuiesc în gară. Pentru a avea un contract de închiere însă trebuie să ai un loc de muncă. Trebuie să demonstrezi că poți plăti chiria, utilitățile”, spune viceprimarul Marius Iorga.
Sunt însă și cazurile în care cei care locuiesc în aceste locuințe sociale au acumulat datorii de sute de milioane de lei vechi la bugetul local. Un astfel de caz este al familiei Mustafa care trebuie să plătească circa 500 milioane lei vechi către Primăria Focșani. Jumătate din această sumă sunt amenzile primite de la poliție pentru „cal și căruță”, după cum spune fata care a venit la audiențe. Datoria este imensă și este greu de înțeles cum de s-a ajuns până aici. „Singura soluție este să faceți o eșalonare la plată, însă doar dacă aveți un contract de muncă. De asemenea, trebuie să plătiți o sumă mare la început, să arătați astfel că vreți să achitați datoriile”, a afirmat viceprimarul Iorga.
Situația locuințelor sociale de pe Revoluției este specială după ce unii dintre romii care vor să ajungă aici au reclamat că unii dintre actualii beneficiari ai contractelor de închiriere își subînchiriază camerele. Beneficiul obținut este de circa o sută de lei pe cameră. Astfel, dacă chiria către Primărie este de 53 de lei, camera este subînchiriată cu circa 150 lei. Însă reclamațiile sunt doar verbale, oamenilor fiindu-le frică să scrie o hârtie către Primărie.
Primăria intenționează să reabiliteze locuințele sociale de pe Revoluției în 2015. Viceprimarul Marius Iorga a arătat că au fost purtate deja discuții la lista de investiții de anul viitor și ar putea fi alocate fonduri pentru aceste locuințe. Însă vor fi schimbate regulile și pentru locatarii acestora care vor fi evacuați dacă nu își achită la timp taxele și impozitele locale. „În primăvară vom încerca să alocăm fonduri. Am avut deja discuții și vrem să reabilităm locuințele de acolo. Însă vom schimba și regulile, iar cine are restanțe mai mari de două luni va fi evacuat”, a afirmat viceprimarul Iorga.