Și sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea a fost afectat de cutremurul de sâmbătă seara. Potrivit reprezentanților IPJ, mai mulți pereți s-au fisurat și s-a coșcovit varul. Probleme mai serioase sunt în Corpul B al sediului IPJ, sau corpul administrativ cum i se mai spune, unde își desfășoară activitatea, printre alții, și polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea.
Situația este aceeași și în zona în care își au birourile inspectorul șef și adjuncții săi, dar și la biroul de presă, unde s-au format crăpături în pereți. Comisarul șef Victor Norocea, adjunct al șefului IPJ, ne-a precizat, ieri, că un meseriaș s-a apucat deja de treabă. Potrivit acestuia, din fericire, nu au fost înregistrate pagube serioase. „Nu a fost afectată structura de rezistență a clădirii. Au fost înregistrate pagube, dar mici, nu au fost probleme deosebite. S-au mai crăpat pereții, iar pe alocuri a sărit varul, dar meseriașul nostru a început deja să repare”, ne-a spus comisarul șef Norocea.