Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Paradă militară de 1 Decembrie


Mai mulți militari și mijloace din cadrul Sistemului Național de Apărare vor participa luni, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la ceremonia militară și religioasă, urmată de Parada Militară, activități prilejuite de Ziua Națională a României. Astfel, luni, de la ora 8.30 și până la ora 14.00, Bulevardul Unirii va fi închis.
    La solicitarea și cu sprijinul autorităților administrației publice locale și județene, manifestările dedicate aniversării celor 96 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, vor avea loc în proximitatea sediului Prefecturii Vrancea și pe Bulevardul Unirii. Întreaga comunitate vrânceană este invitată să fie alături de militarii garnizoanei Focșani, la marea Sărbătoare Națională a Românilor.
    După parada din Piața Unirii, autoritățile locale și județene, dar și oamenii simpli sunt așteptați în Gara Focșani, unde va ajunge trenul Casei Regale. Trenul regal este așteptat să ajungă în Gara Focșani la ora 13.45 și va rămâne în stație circa 30 de minute. Ulterior, Casa Regală a invitat autoritățile locale să facă o călătorie cu Trenul Regal până la Buzău.
    Potrivit anunțului făcut de Casa Regală, cu ocazia Zilei Marii Uniri, în memoria Regelui Ferdinand I Întregitorul și a Reginei Maria, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor face un drum simbolic, pe parcursul întregii zile, cu Trenul Regal. Vor fi prezente Altețele Lor Regale Principesa Maria și Principele Nicolae. 
Invitați în Trenul Regal vor fi și Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica Principesei Ileana a României, împreună cu soțul său. „Anul acesta, Familia Regală a ales să se oprească în municipiile Ploiești, Focșani, Râmnicu-Sărat și Buzău, într-o călătorie simbolică de la Sinaia la București. Familia Regală invită locuitorii acestor orașe să vină la gară, pentru a aduce împreună un omagiu Întemeietorilor României Mari. Acesta este sensul Zilei de 1 Decembrie. Trenul Regal a fost comandat de Regele Ferdinand I în anul 1926, în Italia. Trenul a fost livrat României după moartea lui Ferdinand cel Loial, în anul 1928”, se arată într-un comunicat de presă al Casei Regale.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?