Primăria Panciu a început de ieri distribuirea ajutoarelor alimentare europene, prevăzute de Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). „Pachetele cu alimente au fost depozitate la subsolul fostului Magazin Universal, din centrul orașului. Ele sunt distribuite zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00-15.00. În 2014, numărul păncenilor care vor primi ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană este de 1.067. Pentru a intra în posesia pachetelor, cei îndreptățiți trebuie să prezinte comisiei cupoanele uninominale, însoțite de actul de identitate”, a declarat primarul Iulian Nica.
Potrivit legii, categoriile de persoane la care vor ajunge alimentele prevăzute de Programul POAD sunt: familiile și persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat; șomerii cu o indemnizație lunară de până la 400 de lei, precum și șomerii fără indemnizație; pensionarii sistemului public de pensii cu o pensie de sub 400 lei/lună; pensionarii sistemului public de pensii beneficiari ai indemnizației sociale, al căror venit se află sub 400 lei/lună; persoanele cu handicap grav și accentuat, neinstituționalizate, adulți și copii; persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cei care primesc alocație pentru susținerea familiei.
Pe baza cuponului uninominal, fiecare beneficiar primește 4 litri de ulei, 4 kilograme de zahăr, 6 kilograme de făină albă, 6 kilograme de făină de mălai, 2 pungi de paste făinoase (400 g), 8 cutii conservă carne de porc (300 g), 6 cutii conservă carne de vită (300 g) și 10 cutii conservă pate de ficat (200 g).