Actorul Johnny Depp a invitat mulți dintre prietenii lui apropiați pe insula sa privată din Bahamas în seara de Revelion, alimentând astfel din nou speculațiile potrivit cărora starul american ar intenționa să se căsătorească în cadrul unei ceremonii-surpriză, informează contactmusic.com. Starul hollywoodian, în vârstă de 51 de ani, a trimis invitații speciale multor prieteni apropiați ai săi, precum Steven Tyler, Marilyn Manson, Helena Bonham Carter și Tim Burton, cerându-le să îl însoțească, alături de logodnica sa Amber Heard, pe insula lui privată din Bahamas în seara de Revelion.
Această petrecere, ce va fi organizată pe Amber Beach – insula denumită după logodnica actorului – a reaprins speculațiile potrivit cărora evenimentul va fi de fapt o ceremonie de nuntă, organizată în secret de actorul american și logodnica sa, în vârstă de 28 de ani. „Johnny este de obicei o persoană foarte discretă, iar acea petrecere de Revelion a venit ca o mare surpriză. I-a invitat pe cei mai mulți dintre prietenii săi apropiați, ca și pe membrii familiilor, cerându-le să i se alăture pe insulă. Punctul culminant va fi o mare petrecere”, a dezvăluit o sursă pentru tabloidul britanic The Sun.
„Ar putea fi o simplă petrecere, dar prietenii lui au început să se întrebe dacă nu cumva totul este o stratagemă pentru a organiza o nuntă fără a genera o agitație prea mare”, a adăugat aceeași sursă.
Johnny Depp și Amber Heard au spus dintotdeauna că se vor căsători pe Amber Beach, dar nu au stabilit niciodată o dată a nunții. Actorul și iubita lui au confirmat că s-au logodit în luna ianuarie, după o relație care începuse cu mai puțin de doi ani în urmă și au organizat o petrecere de logodnă în luna martie. Starul hollywoodian a avut anterior o relație îndelungată cu actrița și cântăreața franceză Vanessa Paradis, cu care are doi copii – Lily-Rose, în vârstă de 15 ani, și Jack, în vârstă de 12 ani.