Agenția națională de presă – Agerpres – prezintă în cadrul campaniei „DESTINAÈšIE: ROMÂNIA”, județul Vrancea – localități, istorie, obiceiuri.
Cu titlul „DESTINAÈšIE: ROMÂNIA/ Chipărușul, dans ritualic din Vrancea unic în Europa, ce vine din epoca geto-dacică”, Agerpres prezintă un articol amplu conform căruia „un exemplu aparte privind filoanele magice ale artei populare vrâncene îl oferă „Chipărușul”, dans funerar unic în Europa, după etnologi, un ritual-joc cu măști de priveghie, al cărui rost originar era, pe de o parte, de a proteja familia îndoliată împotriva revenirii, se consideră nocivă, a celui mort printre cei vii, iar, pe de altă parte, de a-l încadra „lin” pe acesta din urmă în ciclul lumii de dincolo.”.
Chipărușul, „obicei geto-dacic care se bazează pe principiul regenerării și învierii naturii și sufletului și practicat, din perioada precreștină în zona rurală vrânceană de munte, dar și în prezent la nivelul comunei Nereju, acesta constă în realizarea unui dans ritualic în fața casei celui mort. Doisprezece bărbați având fețele acoperite de măști tradiționale din blană de oaie argăsită, așezați unul în spatele celuilalt și legați cu „lanțul vieții”, dansează în jurul unui foc. Din când în când sar peste flăcările acestuia, ca simbol al purificării sufletului celui decedat”.
Articolul îl citează pe directorul Direcției de Cultură Vrancea, Traian Negulescu, potrivit căruia”finalitatea cea mai izbitoare, încă vădită, a acestui obicei cu măști rămâne, însă, aceea de a înveseli asistența îndurerată a mortului, fapt ce amintește nu numai de daci, ci chiar de sciți și greci. Simbolistica focului, care se regăsește în acest dans ritualic ce vorbește de purificare, poate fi explicată prin faptul că în zonă au trăit sciți, fapt confirmat, de altfel și material, prin descoperirea în zonă, la Bârsești, a unui sit arheologic ce cuprinde tumuli de incinerare datând din secolele VII-VI î.Hr”.
Agerpres mai arată că „dansul autentic „Chipărușul” se mai păstrează drept ritual în satele vrâncene de munte doar la înmormântarea persoanelor în vârstă.
Așa a fost cazul chiar la priveghiul lui Neacșu Păun, cel care, în 1957, a înființat Ansamblul folcloric „Chipărușul” din comuna Nereju pe care l-a condus, apoi, vreme de mai bine de o jumătate de secol, promovând cu deosebit talent și mândrie specifică mocanilor vrânceni cele mai valoroase creații ale culturii tradiționale nerejene la înalt nivel artistic și spectacular. La aproape 90 de ani, în 2010, nea Neacșu, sufletul creator al acestei formații folclorice, se retrăsese din cauza problemelor de sănătate, dar continua să-i îndrume pe membrii ansamblului ce își cucerise o celebritate nu numai în țară. Trecerea în „lumea de dincolo” a lui Neacșu Păun, vestitul animator și fluieraș din munții Vrancei, cel care a lăsat caiete întregi cu notițe consemnând, de la înaintașii săi, tot ceea ce înseamnă tradițiile folclorice ale locului, s-a făcut întocmai obiceiului pe care l-a promovat toată viața. „Nea Neacșu și-a dorit să prezentăm la priveghi ritualul cu măștile care îmblânzesc moartea”, declara pentru AGERPRES inimosul localnic Ștefan Harabagiu, cunoscut ca nea Doldor, cel ce preluase ștafeta de lider al Ansamblului „Chipărușul” de la inițiatorul formației. De altfel, cei doi își împărțeau foarte clar atribuțiile. Nea Neacșu se ocupa de fluierași, iar nea Doldor de dansatori. Din păcate, fluierașii l-au pierdut pe cel mai priceput dintre ei, dar le-a rămas tot ceea ce Neacșu Păun i-a învățat”.
Conform agenției naționale de presă, „Chipărușul ar putea deveni un brand local pentru promovarea Vrancei ca destinație turistică. Cei 12 bătrâni care formează ansamblul ar putea fi protagoniștii următorului film documentar al echipei care a realizat și filmul „Vrancea, locul în care istoria se împletește cu legenda”, producție inițiată și realizată de Consiliul Județean Vrancea.
În articol sunt prezentate și alte formații „care duc mai departe faima folclorică a Vrancei”, mai exact „Fluierașii” din Paltin, „Cimpoierii” din Nistorești, „Buciumașii” din Spulber, „Colindătorii” din Râmniceni ori Soveja, „Uncheșii” din Păunești.
ARTICOLUL INTEGRAL îl puteți citi accesând http://www.agerpres.ro/destinatie-romania/2014/12/23/destinatie-romania-chiparusul-dans-ritualic-din-vrancea-unic-in-europa-ce-vine-din-epoca-geto-dacica-13-33-41
« DESTINAÈšIE: ROMÂNIA / Mănăstirea Buluc, ”Taborul Vrancei”, locul în care ”asculți” liniștea și-ți ”auzi” gândurile» este titlul unui alt articol dedicat de Agerpres județului Vrancea. ” Pe dealul Șarba, al cărui nume l-a împrumutat și un celebru vin patentat în 1972 la Stațiunea de Cercetări Vinicole Odobești, un drum care în mare parte urcă prin pădure duce la Mănăstirea Buluc, un lăcaș de cult considerat de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române drept ”Taborul Vrancei”. Mănăstirea Buluc își are începutul în a doua jumătate a veacului al XVII-lea, când, un boier cunoscut al acelor timpuri din Odobești, Ioan Caragea, ridică într-o dumbravă din codrii Mereilor, biserica de astăzi a mănăstirii, construcție din lemn având hramurile ‘Pogorârea Sfântului Duh’ și ‘Sfânta Treime’.”, se arată în debutul articolului.
Potrivit Agerpres, ” În anii 1922-1928, călugării au ridicat, alături de biserica veche, una nouă, având hramul ‘Schimbarea la Față’. Construită din cărămizi și mult mai mare decât cea dintâi, aceasta a fost distrusă parțial de puternicul cutremur din 10 noiembrie 1940, dar conducerea legionară a timpului a demolat-o până la temelie. Tot atunci a fost furată ,,Salba din aur” a bisericii Bulucului. După dărâmarea bisericii noi, a rămas pentru slujire numai biserica din bârne de brad a lui Isaia Caragea ieromonahul. În toată istoria schitului se constată că viața monahală a fost susținută de călugări, dar în 1951 au rămas prea puțini viețuitori. Cum aceștia nu s-au mai putut întreține singuri, schitul a devenit locul de trai pentru o obște de maici, fiind aduse aici 30 de monahii de la mănăstirea Cotești. „
Agenția națională de presă mai arată că locașul a fost desființat prin Decretul 410/1959 și scos din Lista Monumentelor Istorice. „Schitul a rezistat cu greu în perioada comunistă mulțumită activității misionare a preoților din satul Vărsătura, în jurisdicția căruia fusese trecută biserica după 1959. Închiderea oficială a acesteia de către autoritățile timpului, între 1959 și 1989, nu i-a îndepărtat pe creștini de locul unde veneau an de an în pelerinaj. Dimpotrivă, pelerinajele la Buluc după 1959 au devenit un fenomen de masă, iar de sărbătoarea ‘Schimbarea la Față’, grupuri mari de credincioși din toate localitățile vecine urcau în pelerinaj drumurile bătătorite de secole până la bisericuța de lemn pentru a participa la slujba oficiată de preotul de la parohia din Vărsătura. Redeschis după 1989, așezământul, ridicat la rangul de mănăstire, continuă să rămână refugiul spiritual al credincioșilor din zona Jariștea, în ultimii patru ani în incinta domeniului zidindu-se o clopotniță și o casă mare pentru chilii, unde locuiesc maici și surori de caritate. La propunerea Direcției Județene pentru Cultură Vrancea, mănăstirea Buluc și-a recăpătat, la 11 noiembrie 2014, sub semnătura premierului, statutul de obiectiv inclus pe lista monumentelor din patrimoniul național”, se mai arată în articolul pe care îl puteți citi INTEGRAL accesând linkul http://www.agerpres.ro/destinatie-romania/2014/12/23/destinatie-romania-manastirea-buluc-taborul-vrancei-locul-in-care-asculti-linistea-si-ti-auzi-gandurile-11-23-37.
