Primarul orașului Panciu, Iulian Nica, crede că anul 2015 va fi cel puțin la fel de bun ca 2014, dacă nu chiar mai bun. El le cere locuitorilor orașului să aibă speranța că noul an le va aduce numai bucurii, dar și un oraș mai frumos, mai curat și cu infrastructura modernizată. „Bine ne-am regăsit în 2015 – un an în care am pășit cu speranța că va fi la fel de bun ca anul care tocmai s-a încheiat. 2014 a fost un an greu, dar bun. Un an în care am muncit mult și cu folos, concretizând multe dintre investițiile care au avut ca scop modernizarea orașului și ridicarea standardului de viață al dumneavoastră, al cetățenilor. Am asfaltat străzi și am modernizat infrastructura rutieră, zonele verzi și parcurile. Am continuat să investim în viitorul copiilor noștri și am inaugurat o bază sportivă nouă, cu dotări moderne, la standarde europene. Am dotat Spitalul Orășenesc cu un computer tomograf, care va fi funcțional peste câteva luni, în noul Compartiment de imagistică medicală, realizat cu fonduri europene”, susține primarul Iulian Nica.
Edilul șef din Panciu speră ca anul 2015 să fie anul în care va continua toate proiectele începute în perioada 2000-2013, împreună cu regretatul primar Ion Petre. „În 2014, am construit Centrul pentru persoane vârstnice «Sf. Ioan» și Centrul social de recuperare și reabilitare neuromotorie pentru persoane adulte. Nu în ultimul rând, de anul trecut, orașul Panciu beneficiază de un sistem de supraveghere video dotat cu echipamente moderne, realizat pentru siguranța cetățenilor și pentru păstrarea unui climat de liniște în comunitate. Toate acestea nu le-am fi putut realiza fără susținerea dumneavoastră, a tuturor celor care ați fost alături de mine și de întreaga echipă a Primăriei Orașului Panciu, sprijinindu-mă la fiecare pas, convinși de faptul că sunt primarul capabil să vă reprezinte cel mai bine interesele și care poate continua proiectele începute, în perioada 2000-2013, împreună cu regretatul primar Ion Petre! Am intrat în noul an conștient de faptul că va trebui să muncim la fel de mult pentru ca și 2015 să rămână în istorie ca un an al realizărilor și al proiectelor de succes!”, a susținut Iulian Nica.
Acesta este convins că va reuși să facă din Panciu orașul nr. 1 al Vrancei. „Sunt sigur că, avându-vă în continuare alături de noi, vom duce la bun sfârșit ceea ce ne vom propune și că vom reuși să facem din Panciu ceea ce ne dorim, cu toții: un oraș modern, european – orașul numărul 1 din județul Vrancea!”, încheie primarul orașului Panciu, Iulian Nica.