Altruismul este declanșat și stimulat de o serie de factori de mediu și nu este o calitate pe care oamenii o dobândesc prin naștere, potrivit unui studiu realizat de doi profesori de psihologie de la Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii. Originea altruismului, privit ca o calitate dobândită prin naștere sau prin educație, reprezintă unul dintre cele mai dezbătute concepte în psihologie, informează dailymail.co.uk. Doi profesori de psihologie au realizat o serie de experimente pentru a demonstra că altruismul este declanșat de o serie de factori de mediu, nefiind o calitate pe care oameni o dețin încă de la naștere.
În 2006, autorii unui studiu realizat pe copii în vârstă de 18 luni au descoperit că aceștia doreau să îi ajute pe voluntarii din experiment, fără ca acest lucru să le fie cerut expres. Exprimarea comportamentului altruist la copii cu o vârstă atât de fragedă s-a înscris în teoria împărtășită de mulți oameni de știință potrivit cărora ar fi vorba de o formă de altruism înnăscut. Studiul respectiv a stat apoi la baza unui număr de alte 12 cercetări științifice.
Cu toate acestea, Rodolfo Cortes Barragan și Carol Dweck, profesori de psihologie, au considerat că există mai multe aspecte pe care studiul din 2006 nu le-a luat în considerare. Ei spun că autorii experimentului din 2006 s-au jucat timp de câteva minute cu acei copii, pentru ca aceștia să se simtă confortabil în prezența voluntarilor implicați în studiu.
Cei doi profesori americani au conceput un nou experiment, pentru a izola efectul pe care l-ar avea o perioadă de „socializare” înainte de debutul testului. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 34 de copii cu vârste cuprinse între un an și doi ani, care au fost împărțiți în două grupuri. În primul grup, voluntarii adulți trebuiau să se joace cu mingea cu fiecare copil și să discute cu acesta. După câteva minute, adulții trebuiau să lovească „accidental” un obiect aflat pe o masă și să observe dacă acel copil dorea să îl ajute să ridice obiectul în cauză – la fel ca în experimentul din 2006.
Diferența față de studiul din 2006 a fost operată în al doilea grup. În acesta, adultul și copilul trebuiau să se joace fiecare cu mingea lui – experiment cunoscut sub denumirea „joc în paralel” – în timp ce adultul vorbea cu copilul. La fel ca în primul grup, după câteva minute, voluntarul adult trebuia să lovească și să dea jos un obiect aflat pe o masă. Copiii implicați în jocul reciproc au fost de trei ori mai numeroși în ceea ce privește intenția de a-i ajuta pe adulți să ridice de pe jos obiectele dărâmate de pe masă, în comparație cu copiii care erau angajați în jocul în paralel. Atunci când cercetătorii au repetat experimentul, în condiții ușor modificate, cu alți copii, cei din grupul de joc reciproc au fost de două ori mai numeroși în ceea ce privește intenția de a-i ajuta pe adulți.
