Mai mulți focșăneni s-au plâns la poliție zilele trecută, pentru că le-au fost sparte casele. Oamenii susțin că li s-au furat bani, bijuterii, dar și alte bunuri. De asemenea, polițiștii au mai primit o sesizare care făcea referire la dispariția unei mașini. Aceasta a fost găsită la scurt timp de la reclamarea furtului.
Astfel, pe data de 11 ianuarie, poliția a fost sesizată cu privire la spargerea unui apartament din Focșani, din care ar fi dispărut suma de 10.000 lei. Potrivit unor surse, păgubitul nu a reclamat și lipsa altor bunuri, în afara banilor. O zi mai târziu, o altă persoană din Focșani, care locuiește într-un bloc de pe Bulevardul Unirii, a sesizat faptul că i s-a spart apartamentul și că-i lipsesc mai multe bijuterii. În aceeași zi, o altă persoană, care locuiește pe strada Doctor Telemac, a reclamat o tentativă de furt. Se pare că persoane necunoscute au intrat în casa acesteia, dar nu ar fi furat nimic, după cum ne-au spus sursele noastre.
Și ieri au fost înregistrate plângeri la poliție. Una dintre sesizări a fost depusă de bărbat, care la primele ore ale dimineții nu și-a mai găsit mașina în parcarea din fața blocului în care locuiește. Oamenii legii au început verificările în acest caz și, la scurt timp, au găsit autoturismul, o Dacia. Mașina a fost găsită abandonată pe strada Viilor din municipiu și, potrivit unor surse oficiale, nu au fost găsite urme de forțare. Cu toate acestea, proprietarul mașinii furate a afirmat că-i lipsesc scule din portbagaj, dar și un detector de radar. Polițiștii au spus că în toate cazurile se fac verificări în vederea identificării și tragerii la răspundere a autorilor.
În ultimele zile, pe raza municipiului Focșani au fost comise mai multe spargeri. Într-un comentariu postat pe www.monitorulvn.ro, un cititor susține că s-au spart atât magazii, cât și apartamente. În opinia sa, sectoriștii ar trebui să fie mai vigilenți. „Mie mi-au spart magazia, lăsându-mă chel de trusa de scule, aparat sudură, etc. Au fost 6 spargeri, magazii, apartamente. Poliția ar trebui să pună sectoriștii pentru fiecare sector o dată pe lună, să ia legătura cu administratorii de bloc și cu cetățenii pentru informare și rezolvarea unor probleme. Eu, în 13 ani de când stau în acest bloc, sincer, nimeni din poliție nu a venit să informeze locatarii măcar cu un afiș, ceva, că există un agent de poliție la care putem suna în caz de nevoie”.