Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

INCENDIU VIOLENT la Vintileasca. O familie înstărită a rămas pe drumuri


O familie din comuna Vintileasca a rămas pe drumuri, după ce un incendiu violent i-a distrus gospodăria. Flăcările au mistuit tot avutul familiei Stăruială, respectiv casa, atelierul, un magazin, adăpostul de animale, oamenilor nemairămânându-le absolut nimic, cu excepția hainelor de pe ei. Incendiul a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar cauza a fost un scurtcircuit electric provocat de un cablu electric defect. Intervenția pompierilor a durat mai bine de cinci ore. De asemenea, și localnicii au sărit în ajutorul familiei Stăruială.
 
    Membrii unei familii înstărite din Vintileasca au rămas doar cu hainele de pe ei, după ce flăcările le-au mistuit toată agoniseala. Nenorocirea s-a abătut asupra familiei lui Gheorghe Stăruială în noaptea de vineri spre sâmbătă. Puțin după ora 1.00, soția a auzit niște zgomote, ca și cum ceva ardea. Și-a trezit soțul, iar când au ieșit afară au văzut flăcări la atelier. Au dat imediat alarma, dar localnicii și pompierii nu au putut ține piept flăcărilor. Atelierul, casa de locuit, magazinul, grajdul de animale, un gater și toate celelalte bunuri pe care le-au adunat membrii familiei Stăruială s-au făcut scrum.
    Localnicii au sărit imediat în ajutorul familiei Stăruială, dar nu au mai putut salva nimic. Împreună cu pompierii, ei au muncit ore bune până când au stins focul, pompierii precizându-ne că intervenția s-a finalizat în dimineața zilei de sâmbătă, în jurul orei 8.00.

   Imaginile sunt de coșmar

    Imaginea lăsată în urmă de flăcări este de coșmar, după cum ne-a spus primarul comunei Vintileasca, Georgel Spătaru. Edilul a precizat că au mai fost incendii în comună, dar unul de o asemenea amploare niciodată.
    „Am mai avut incendii pe raza comunei, dar de o asemenea amploare nu a mai fost niciodată. Au ars casa de locuit, grajdul de animale, atelierul, în care funcționa și un gater, dar și magazinul familiei. Proprietarul este un om gospodar și avea de toate, dar acum a rămas fără nimic. Din discuțiile purtate, am înțeles că în jurul orei 1.00, soția a auzit niște zgomote ca și cum ardea ceva și l-a trezit pe soț. Când au ieșit, au văzut că ardea la atelier, care era mai în spate. Când am ajuns eu, ardea tot. Din discuțiile purtate acolo, se pare că totul a pornit de la un scurtcircuit din atelier. Pompierii au venit, dar n-au mai putut salva nimic, că ardea tot. Este și distanța mare și au ajuns și ei greu. Am făcut și noi ce am putut cu oamenii, dar nu prea aveai ce face, că incendiul era generalizat. Doar să protejăm celelalte case. S-au mai spart și geamurile altor locuințe din apropiere din cauza căldurii. Au rămas fără absolut nimic. Vă închipuiți ce a fost acolo dacă pompierii au stat peste două ore jumate să stingă numai resturile rămase. Și în casă a ars absolut tot. Avea niște stâlpi din piatră, doar aia au mai rămas.     Azi (ieri-n.r.) am mers la biserică și am rugat oamenii să ajute familia. Vom pune și noi de la primărie utilaje la dispoziție să putem curăța locul acolo. Imaginea care este acum este una de coșmar”, ne-a declarat primarul Georgel Spătaru.

    Incendiul a cuprins o suprafață de 500 metri pătrați

    Pompierii buzoieni au ajuns la Vintileasca la o oră după ce au fost chemați. Asta din cauza distanței destul de mari, dar și a ceții. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, plutonier adjutant Vasile Prahoveanu, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 500 metri pătrați, iar cauza cea mai probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect.
    „Incendiul a fost anunțat în jurul orei 1.48 și s-a ajuns la intervenție la ora 2.58, în condițiile în care s-a parcurs o distanță de 70 de kilometri, drumul fiind greu și s-a circulat în condiții de ceață. În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, fiind distruse mai multe bunuri, respectiv locuință, 1,5 tone cereale, 3 metri cubi lemn de foc și altele. Pentru stingerea incendiului au intervenit două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, echipajele restrăgându-se în jurul orei 8.10. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un scurtcircuit electric, provocat de un cablu electric defect”, ne-a declarat plutonier adjutant Vasile Prahoveanu.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?