Sâmbătă, vremea se va menține mai caldă decât în mod normal pentru această dată, deși valorile termice vor marca o scădere față de ziua precedentă în regiunile intracarpatice. În cursul zilei, cerul va avea înnorări și vor cădea precipitații mai ales sub formă de ninsoare la munte, mixte local în nord-vest și centru, iar în Dobrogea și jumătatea estică a Munteniei și cu totul izolat în rest va ploua. Noaptea, nebulozitatea va fi accentuată în jumătatea de sud a țării, unde vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie și izolat cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp. La munte va mai ninge, cu precădere în Munții Banatului, Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură. Vântul va avea intensificări în zonele de munte și în sud-estul teritoriului, iar în timpul zilei, temporar și în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2…3 grade în Maramureș și în estul Transilvaniei și 13…14 grade în Lunca Dunării și în Dobrogea, iar cele minime se vor încadra între -4 și 4 grade, mai scăzute în depresiuni dar și mai ridicate în Dobrogea.
Duminică, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice vor scădea față de ziua precedentă cu precădere în sudul și în estul țării. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în estul Transilvaniei și 10 grade în sudul Dobrogei, iar cele minime, între -5 grade în depresiuni și 4 grade pe litoral. Temporar se vor semnala precipitații în toate regiunile, predominant sub formă de ploaie în cele sudice și mixte în restul teritoriului, iar la munte va mai ninge. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi condiții de polei. Îndeosebi în cursul zilei, vântul va prezenta intensificări în Dobrogea, Muntenia, Moldova și pe crestele montane.