O octogenară din comuna Nănești a fost găsită decedată în locuința cuprinsă de un incendiu. Femeii i-a luat foc casa sâmbătă dimineață, imobilul arzând pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. Potrivit informațiilor primite de la plutonier adjutant Florin Olaru, de la ISU Vrancea, apelul prin 112 s-a primit în jurul orei 6.00, iar la fața locului au ajuns două autospeciale de lucru cu apă și spumă. După ce au stins focul, pompierii au pătruns în imobil și au găsit cadavrul carbonizat al proprietarei, în vârstă de 81 de ani.
O femeie de 88 de ani, din comuna Bordești, a murit duminica trecută în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința. Incendiul a izbucnit de la un coș de fum amplasat necorespunzător față de materiale combustibile, iar în urma acestuia au ars acoperișul casei și trei anexe. Proprietara acestora, Lenunța M., nu a putut ieși la timp din casa cuprinsă de flăcări, fiind găsită de pompieri carbonizată, abia după finalizarea intervenției.