Zeci de tinere de la țară, cu o situație materială precară și care proveneau din familii dezorganizate, au fost obligate să se prostitueze de membrii unei grupări infracționale, formată din 10 persoane, specializată în comiterea de infracțiuni de trafic de persoane și trafic de minori. Fetele, unele și de 15 ani, era ademenite cu anunțuri de angajare în saloane de masaj erotic. Membrii grupării câștigau cel puțin 3.000 lei pe zi.
Pentru destructurarea grupării, polițiștii de la Biroul de Combatere a Criminalității Organizate Galați, ajutați de cei de la Serviciile de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea și Brăila au descins, ieri, la 15 adrese din Galați și Sibiu. „10 persoane, membre ale unui grup infracțional, sunt bănuite că ar fi recrutat tinere, prin intermediul unor anunțuri de angajare pentru o activitate de masaj erotic și le-ar fi exploatat sexual, încasând zilnic peste 3.000 de lei. În această dimineață (ieri dimineață-n.r.), polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și ai Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Brăila și Vrancea, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Galați, au efectuat 15 percheziții domiciliare pe raza județelor Galați și Sibiu. A fost vizată destructurarea unei grupări infracționale, formată din 10 persoane, specializată în comiterea de infracțiuni de trafic de persoane și trafic de minori. Din cercetări s-a stabilit că, începând din ianuarie 2013, membrii grupării ar fi recrutat zeci de tinere (printre care minore, 15 ani), în scopul practicării prostituției în diverse locații din municipiile Galați și Sibiu. Pentru recrutarea tinerelor (de regulă persoane provenite din mediul rural, din familii dezorganizate, cu o situație materială precară), membrii grupului organizat ar fi postat anunțuri de angajare pentru o așa-zisă activitate de masaj erotic, în presa scrisă și pe site-uri de profil. Din activitatea de prostituție a victimelor, membrii grupării ar fi obținut peste 3.000 de lei zilnic”, se arată într-o informare a Poliției Române.
După percheziții, suspecții au fost duși la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Galați pentru audieri, urmând ca procurorii să dispună măsuri.
Monitorul de Vrancea a publicat marți un articol despre prostituția de apartament din Focșani, la finalul căruia ne întrebam cât știu despre asta și ce pot face instituții precum Poliția sau Parchetul. În actualele împrejurări, este de așteptat ca percheziții de genul celor din Galați și Sibiu să aibă loc și în Vrancea.