Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

ÎPS Ciprian, mai aproape de focşăneni. Preotul Alexandru Eftime-Tufaru a primit rangul de iconom stavrofor


Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian pe luna în curs include oficierea a patru sfinte liturghii în municipiul Focșani și doar una în județul Buzău, conform unui comunicat de pe site-ul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
    Astfel, duminică, 1 februarie, ÎPS Ciprian a fost prezent în biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe” – Armeni din municipiul Focșani. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a binecuvântat noua catapeteasmă și icoanele bisericii parohiale, după care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a vorbit despre semnificația Evangheliei din Duminica a 33-a după Rusalii, în care ni se prezintă Pilda Vameșului și a Fariseului. Ierarhul a arătat, printre altele, că nu orice rugăciune este primită de Dumnezeu, ci numai rugăciunea smerită. „Mântuitorul Hristos ne învață cum să ne rugăm, pentru că perioada postului se caracterizează, în mod deosebit, prin rugăciune, facerea de bine, cugetarea la cele sfinte. Trebuie să intensificăm mai mult rugăciunea, dar aceasta nu trebuie să fie o simplă înșiruire de cuvinte, fără simțire în suflet și, mai ales, în nici un caz asemenea celei pe care a rostit-o fariseul; o cântare de la strană chiar spune: «Să nu ne rugăm ca fariseul, fraților…», adică să nu ne împăunăm că noi am reușit să facem anumite lucruri, chiar dacă le-am făcut […]. Așadar, rugăciunea trebuie să fie smerită”, a spus Chiriarhul Buzăului și Vrancei. Pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă, preotul paroh Alexandru Eftime-Tufaru a primit rangul de iconom stavrofor.

    Praznicul Întâmpinării Domnului a fost cinstit, luni, 2 februarie 2015, la biserica Parohiei „Sfântul Nicolae” – Stroe din Focșani, de un mare număr de credincioși. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de un sobor de slujitori – preoți și diaconi. În cuvântul de povățuire, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a explicat înțelesurile duhovnicești ale praznicului Întâmpinării Domnului. „Am venit, în această zi de praznic împărătesc, ca să ne bucurăm împreună și să slăvim pe Dumnezeu, pe Maica Domnului și pe cei doi, Dreptul Simeon și Proorocița Ana, care ne-au descoperit nouă atâtea lucruri frumoase despre Pruncul Iisus. Vă binecuvântăm pe toți, Dumnezeu să vă dăruiască multă sănătate, pace în suflete, înțelepciune, pentru că așa se încheie Evanghelia: familia s-a retras în nordul Å¢ării Sfinte,în Galileea, și se spune că Pruncul «creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune…» (Luca 2, 40). Ne dorim ca și copiii dumneavoastră, nepoții, toți cei care sunt educați corespunzător de mamele lor, să crească atât cu duhul, cât și cu înțelepciunea, făcând ceea ce este bun și bineplăcut lui Dumnezeu și de folos pentru ei, dar, mai ales, cu multă bucurie, pentru frățiile voastre, cei care îi creșteți”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

    În Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor), 8 februarie 2015, credincioșii Parohiei „Sf. Gheorghe” – Nord din Focșani au primit vizita pastorală a Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Ierarhul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială, după care a binecuvântat casa praznicală din vecinătate. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a îndemnat pe cei prezenți să urmeze modelul de pocăință oferit de fiul risipitor din Evanghelie. „Starea duhovnicească, autentică, a unui creștin trebuie să fie aceea de căință, de recunoaștere a faptului că, în orice clipă, în orice ceas, greșim înaintea lui Dumnezeu, înaintea părinților noștri, a dascălilor noștri și a aproapelui nostru. Åži atunci tu trebuie să conștientizezi starea aceasta de îmbolnăvire spirituală sau duhovnicească, să-ți dai seama că ești în păcat și să te căiești, să-ți exprimi părerea de rău pentru păcatele săvârșite, iar apoi să iei decizia, asemenea fiului risipitor, de a te ridica și a te duce înaintea Părintelui ceresc cu gândul de a-I cere iertare, cum a făcut acest fiu risipitor, spunând: «Tată, am greșit la cer și înaintea ta…» (Luca 15, 21). Când suntem copleșiți de tot felul de gânduri păcătoase și, mai ales, dacă am și săvârșit păcatul, deci am transpus în faptă gândul cel păcătos, îndată să luăm hotărârea de a veni la biserică pentru întâlnirea cu Părintele ceresc și, îngenunchind în fața sfintelor icoane, să recunoaștem și să cerem iertare pentru păcatele săvârșite”, a precizat Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. În această parohie există o continuitate a preoților slujitori, actualul paroh, Daniel Dumbravă, urmând tatălui și bunicului la altarul aceleiași biserici.

    Duminică, 22 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian va oficia Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfântul Voievod Åžtefan cel Mare” din municipiul Focșani.

11 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?