Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Schitul Buluc de la Jariştea este OFICIAL monument istoric


Schitul Buluc de la Jariștea este, oficial, monument istoric prin publicarea în Monitorul Oficial a ordinului de ministru referitor la clasarea bisericii de lemn „Sfânta Treime”. Biserica a fost clasată în grupa valorică „B” și poartă codul VN-II-m-B-21099 în Lista Monumentelor Istorice. Procedura de clasare a bisericii de lemn a fost demarată la propunerea Direcției Județene pentru Cultură Vrancea. Este prima clasarea a unui monument istoric realizată în ultimii cinci ani în Vrancea. Conducerea Direcției pentru Cultură arată că ultima clasare a unui monument istoric a avut loc cu cinci ani în urmă când Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (1777) din Cazaclii, Odobești, a fost clasată ca și monument istoric de categoria A. Directorul Direcției pentru Cultură, Traian Negulescu arăta anul trecut că procedura de clasare a fost accelerată în perioada în care Ministerul Culturii a fost condus de prim ministrul Victor Ponta, care a și semnat ordinul de clasare. „Această procedură a început în primăvara anului 2014 și a constat în întocmirea documentației necesare clasării monumentului, aprobarea acestei documentații în Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 5, Iași, respectiv a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. Biserica de lemn „Sfânta Treime” a Schitului Buluc s-a aflat pe Lista Monumentelor Istorice în perioada 1921-1947 după care nu s-a mai regăsit pe această listă”, se arată într-un comunicat semnat de directorul Direcției pentru Cultură, Traian Negulescu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?