Naționala de rugby a României a fost învinsă sâmbătă, la Krasnodar, de reprezentativa similară a Rusiei, cu 13-16 (10-3), într-un meci ce a contat pentru etapa a treia a Campionatului European. Deși au condus cu 10-3 la pauză, „stejarii” au pierdut meciul în momentul în care au rămas în 14, după eliminarea lui Dorin Manole. Atunci rușii au revenit în joc, au egalat și au preluat conducerea, adjudecându-și victoria. Aceasta este prima înfrângere a „stejarilor” în acest an, după cele două victorii obținute cu Portugalia și Spania. Românii au intrat greu în meci, primul sfert de joc fiind dominat de jucătorii ruși care au atacat continuu.
Presiunea constantă pusă de aceștia i-a determinat pe români să greșească și să fie penalizați, iar Rusia a pus astfel primele trei puncte pe tabelă printr-o penalitate transformată de Gaisin (min. 14), 3-0. Câteva minute mai târziu, românii pregătiți de Lynn Howells aveau să reușească una dintre cele mai frumoase faze ale primei părți. Csaba Gal recuperează mingea de la „urși” și trimite un balon lung, de urmărire, pentru Adrian Apostol.
Jucătorul Farului nu a ajuns însă la balon, dar arbitrul a dictat o grămadă la 5 metri de buturile adverse cu introducerea „stejarilor”. A fost acțiunea care a și adus primul eseu al partidei, în min. 21. Grămada „stejarilor” a împins puternic, a câștigat teren, metru cu metru, Burcea a cules balonul și i-a pasat, din placaj, lui Valentin Calafeteanu care a marcat, min. 21: 3-5. Tot acesta a și transformat eseul și în min. 22 România conducea deja cu 7-3. „Stejarii” și-au consolidat avantajul cu câteva secunde înainte de intrarea la vestiare, când Calafeteanu a mai transformat o penalitate: 10-3. Repriza secundă a fost lipsită de spectaculozitate, cu rușii în atac permanent și cu „stejarii” făcând linia de apărare. În plus, eliminarea temporară (timp de 10 minute) a lui Dorin Manole, care a primit cartonaș galben a dezechilibrat jocul.
În primul minut de superioritate numerică, rușii au reușit egalarea prin eseul marcat de Antonov Denis și transformat de Gaisin, 10-10 (min. 45), ca apoi să treacă în avantaj printr-o penalitate transformată de Gaisin, 13-10 (min. 54) și 16-10 (min. 61). România a încercat să revină în joc, însă nu a putut găsi breșe în apărarea rușilor și a închis tabela cu o penalitate, în min. 63, 16-13. Rusia reușește astfel o victorie importantă în fața României pe care nu a mai învins-o din 2009.