Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

ENET a făcut recepţia finală la noua centrală termică


Consilierii locali focșăneni vor discuta, mâine, predarea către ENET a centralei termice realizate din fonduri europene. Proiectul va fi discutat în ședință extraordinară de la ora 11.00, la sediul Primăriei. Inițial, anul trecut, centrala termică și instalațiile aferente au fost predate către ENET până la recepția finală a lucrărilor. Acum trebuie modificat vechiul proiect de hotărâre și aprobat transferul către ENET. „Ieri a fost semnată recepția finală, iar acum trebuie un nou proiect de hotărâre pentru preluarea centralei. A fost o perioadă în care am beneficiat de suportul financiar al constructorului. Toate deficiențele au fost notificate și remediate. Cei care au venit să verifice au rămas uimiți de modul în care arată instalațiile după un an de exploatare, sunt ca în prima zi”, a afirmat directorul general al ENET, Manole Merchea. Proiectul de hotărâre ar fi trebuit discutat la ultima ședință ordinară a Consiliului Local din luna februarie însă s-a renunțat deoarece nu se cunoștea cu exactitate data la care se semna recepția tehnică.
    Noua centrală de la ENET, care încorporează o tehnologie de înaltă performanță, a fost inaugurată în decembrie 2013, lucrările fiind finalizate cu cinci luni mai devreme decât era prevăzut în contract. Construcția centralei de cogenerare, care produce și energie electrică și energie termică, cuprinde: camera cazanului de apă fierbinte, cazanul de aburi și, cel mai important, două motoare Rolls Royce, primele de acest tip din România, cele mai mari ca și producție de energie electrică și cele mai eficiente. Valoarea totală a proiectului este de 149.214.754 lei, din care 74.607.377 lei (50%) reprezintă valoarea nerambursabilă din partea UE, 67.146.639 lei (45%) este valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național, de la Guvernul României și restul de 7.460.738 lei contribuția de 5% din partea Municipiului Focșani. Principalele lucrări au vizat construcția și retehnologizarea centralei ENET, modernizarea rețelelor de transport și distribuție și a punctelor termice, din zona centrală și de sud. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?