Impresionantul caz i-a atras atenția producătorului emisiunii, reputata ziaristă Carmen Avram care a preluat subiectul și astfel, trei dintre cei mai buni jurnaliști ai echipei sale au sosit în Vrancea. Împreună cu reporterii noștri, Laura Breană și Aurel Șelaru, aceștia au mers la lăcașul monahal ridicat din pensia lui, pe parcursul a 16 ani de suferință și lipsuri, de focșăneanul Emilian Gheorghiu, într-un loc izolat din pădurile Vrancei. Din echipa „În Premieră” au făcut parte reporterul Denisa Morariu și operatorul imagine Cristian Tamaș, laureați cu două Gold World Medal (la categoriile Biography/Profiles și Current Affairs), pentru materialul „Lungul drum spre casă” la New York Festivals World`s Best TV & Films 2014. Totodată, împreună cu ei a venit și colegul lor Bogdan Lungu, operator imagine la aceeași emisiune.
Așadar, nu ratați vizionarea acestui reportaj care prezintă puterea de sacrificiu a focșăneanului Emilian Gheorghiu, aflat acum la vârsta de 74 de ani și care, cu sacrificiu dus la extrem, a ridicat din pensia lui, pe parcursul a 16 ani, o adevărată minune Dumnezeiască în pădurea Vrancei și care nu consideră că și-a îndeplinit menirea pentru că lăcașul de cult construit de el nu este încă sfințit.