Profesorii cu rezultate bune la catedră pot depune până pe 31 martie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea, dosarele pentru obținerea gradațiilor de merit. În perioada 1-22 aprilie va avea loc analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ, și elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului. În perioada 23 aprilie-13 mai va avea loc verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare. În perioada 14-15 mai trebuie aprobată lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării, de consiliul de administrație al inspectoratului școlar.
Afișarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării la avizierul inspectoratului școlar trebuie făcută până pe 18 mai, iar depunerea contestațiilor asupra punctajului acordat se va putea face pe 19 și 20 mai. Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații se va face în perioada 21-25 mai, iar stabilirea ponderii gradațiilor de merit pe categorii de personal, precum și pe discipline de învățământ în cadrul comisiei paritare de la nivelul inspectoratului școlar, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la inspectoratele școlare se va face până pe 27 mai. În perioada 28-29 mai, ISJ va înainta la Ministerul Educației Naționale listele cu personalul didactic din unitățile de învățământ, validat în vederea acordării gradațiilor de merit, iar emiterea ordinului ministrului Educației Naționale se va face pe 11 august.
Numărul de gradații care pot fi acordate se calculează în funcție de numărul de norme de la nivelul județului, astfel: „din numărul stabilit prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice și 16% din totalul posturilor didactice auxiliare existente la nivelul inspectoratului școlar se scade numărul de gradații acordate personalului didactic și didactic auxiliar existente în plată, având în vedere că gradația de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani, fără a fi luate în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă din motive neimputabile angajatului sau de exercitare a unei funcții publice”, potrivit metodologiei. Anul trecut, în Vrancea nu au fost acordate gradații de merit.
Potrivit legislației în vigoare, gradația de merit reprezintă o recunoaștere financiară a performanțelor la catedră ale profesorilor, care rotunjește veniturile acestora cu 25% din salariu, pe o perioadă de 5 ani.