Timpii de așteptare pentru autovehicule la punctul de trecere a frontierei Giurgiu – Ruse vor fi „mult mai mari”, în perioada 8-10 aprilie, când autoritățile bulgare vor efectua revizia sistemului informațional integrat vamal, a atenționat, joi, prefectul județului Giurgiu, Nina Carmen Crișu. „Deja am fost informată în mod oficial, că în perioada 8-10 aprilie, adică exact în perioada de Paști, la vama bulgară tot sistemul informatic va fi în revizie. Așa au considerat ei că aceea este perioada când trebuie să își facă această revizie, drept pentru care se va lucra doar manual, deci timpii de așteptare vor fi mult, mult mai mari, asta începând de pe data de 8, deci din ziua de Paște de după-amiază, până în data de 10 aprilie, la fel, după-amiază. Vom avea o problemă mare pe data de 9 când se vor întoarce din Bulgaria”, a declarat joi, presei, prefectul județului Giurgiu.
Conform acestuia, verificarea sistemului informatic se va face „pe toată partea bulgară, nu numai în Giurgiu, și pe toată granița lor cu toate celelalte țări”.