Ediția: Duminică 29 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Duminică 29 Decembrie 2024. Nr 6786

Domeniile unde se munceşte LA NEGRU în Vrancea


Subprefectul Cristi Misăilă a cerut Inspectoratului Teritorial de Muncă să intensifice acțiunile pentru diminuarea fenomenului muncii la negru. Discuțiile despre munca la negru din economia vrânceană au avut loc ieri, la ședința Comisiei de Dialog Social. Pe lista cu probleme sunt atât societățile de exploatare forestieră unde patronii preferă să scadă costurile folosind muncitori plătiți la negru dar și societățile din agricultură sau cele din domeniul construcțiilor. Subprefectul Misăilă le-a recomandat celor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă să colaboreze cu alte instituții astfel încât să ajungă și în zonele mai greu accesibile unde sunt organizate exploatări forestiere.
    Inspectorul șef al ITM Simona Panciu a arătat că, în 2014, au fost aplicate 1121 de sancțiuni, cu o valoare totală de a 869,3 mii lei. „Pentru șapte angajatori la care au fost identificate lucrând fără forme legale 51 persoane au fost formulate plângeri penale”, a afirmat inspectorul șef al ITM. În cursul anului trecut au fost găsiți 44 de angajatori la care munceau fără forme legale 100 de persoane. Pentru 37 dintre angajatori au fost dispuse sancțiuni contravenționale, în sumă totală de 490 mii lei. Domeniile de activitate la care inspectorii de muncă au constatat că încă persistă practica de a utiliza muncitori fără forme legale de angajare sunt „confecțiile textile, construcțiile, micul comerț, alimentația publică-barurile și restaurantele, micii transportatori-taximetrie, prestările de servicii, exploatare forestiere, prelucrare lemn”. Cei de la ITM spun însă că fenomenul muncii la negru s-a redus în 2014, comparativ cu anul anterior. Ponderea angajatorilor depistați ca utilizând forța de muncă fără forme legale în totalul agenților economici controlați este de 3,29% în anul 2013 și de 1,93% în anul 2014. În 2013 au fost depistate 146 de persoane care lucraru fără forme legale, numărul acestora scăzând la 100 în 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?