Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Campania „Copilărie fără delincvenţă” a ajuns la final


Inspectoratul General al Poliției Române, în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, au derulat la nivel național, în perioada octombrie 2014-martie 2015, proiectul „Copilărie fără delincvență”. Acesta a fost inițiat în urma identificării nevoii de a intensifica activitățile de prevenire a criminalității în rândul minorilor care nu au împlinit vârsta răspunderii penale, respectiv 14 ani. Atât datele statistice, cât și constatările din teren ale polițiștilor și asistenților sociali au condus la concluzia că acești minori reprezintă un grup vulnerabil din punct de vedere infracțional. În acest context, proiectul și-a propus creșterea gradului de informare a beneficiarilor (copii, părinți, profesori) cu privire la prevenirea delincvenței juvenile în cazul minorilor sub 14 ani.
    În perioada de referință, polițiștii vrânceni au organizat o serie de activități de prevenire în cadrul Campaniei „Copilărie fără delincvență” la Åžcoala Gimnazială nr. 7 Focșani, unitate școlară selectată pentru acest proiect. În cadrul campaniei, a fost înființat un „Consiliu de prevenire a delincvenței juvenile”, din care fac parte un număr de 10 elevi, care sunt promotorii mesajelor campaniei în rândul colegilor. De asemenea, cu elevii claselor V-VII au fost organizate dezbateri, în vederea diseminării mesajelor informativ – preventive pe tema delincvenței juvenile. Totodată, cu părinții copiilor participanți la campanie, pentru informarea și consilierea acestora în domeniul prevenirii delincvenței juvenile, au fost realizate activități de informare, iar cu cadrele didactice care predau la clasele la care a fost desfășurată campania, în vederea prezentării unor aspecte legale și de cooperare interinstituțională, au fost discutate cauzele acestui fenomen și soluțiile. La finalul campaniei de prevenire au fost realizate concursuri de mesaje, desene și eseuri cu tematică, 17 elevii fiind premiați.
    Totodată, a fost organizată o sesiune de instruire a membrilor Consiliilor Elevilor pentru Prevenirea Delincvenței Juvenile, pentru a-i pregăti în vederea diseminării informațiilor campaniei și a continuării activităților preventive. Tot în cadrul campaniei, au fost distribuite celor 10 membri ai consiliului elevilor de la Școala nr. 7 materiale de birotică și promoționale. 
        
Pentru a nu deveni victime, polițiștii recomandă:
   evitați adresarea cuvintelor jignitoare care pote duce la apariția violenței fizice;
    pentru rezolvarea unei dispute sau a unui conflict, apelați la un adult (părinte sau reprezentant al autorităților), nu încercați să vă faceți singuri dreptate;
    semnalați părinților sau autorităților situațiile neplăcute de ironizare, hărțuire, solicitare taxă de protecție, etc.;
    pentru protejarea bunurilor personale, nu le afișați ostentativ în mediul stradal, evitați să aveți sume mari de bani la voi sau telefoane performante, acestea fiind foarte tentante;
    evitați să intrați în relație cu persoane necunoscute în cluburi sau baruri, refuzați ofertele tentante, anturajele dubioase;
    refuzați dacă vi se oferă droguri sau substanțe noi cu proprietăți psihoactive și sesizați autoritățile sau spuneți despre acest lucru părinților; 
    nu oferiți persoanelor cunoscute pe internet informații personale despre voi sau familia voastră;
    dacă vreți să vă întâlniți cu o persoană pe care ați cunoscut-o pe internet, anunțați părinții anterior, oamenii pot fi foarte diferiți de ceea ce au pretins că sunt pe internet și astfel puteți deveni victimele traficului de persoane și ale altor întâmplări tragice;
    în deplasările voastre respectați normele rutiere, mai ales în condițiile unei aglomerații excesive în zone de agrement;
    aveți grijă la traseul folosit, să fie pe artere centrale, prin zone bine iluminate, nu folosiți scurtături prin ganguri, scări de bloc sau prin spatele blocurilor și, în măsura posibilităților, deplasați-vă în grup.

În cazul comiterii unor fapte antisociale, este bine de știut:
    Până la împlinirea vârstei de 14 ani, minorii nu răspund penal. De la această vârstă, până la împlinirea a 16 ani, minorii răspund penal dacă se constată că au avut discernământ în momentul comiterii faptei, adică dacă au știut că fac un lucru rău, nepermis și și-au dat seama de consecințele lui. După împlinirea vârstei de 16 ani, minorii răspund penal ca și majorii. Față de minorul care a comis o infracțiune se poate lua o măsură educativă sau i se poate aplica o pedeapsă. Măsurile educative care se pot lua față de minori sunt: mustrarea; libertatea supravegheată (timp de 1 an) în sarcina familiei sau a unei instituții; internarea într-un centru de reeducare; internarea într-un institut medico-educativ.
    Pedepsele care se pot aplica minorului sunt închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?