Militarii Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” participă, în perioada 08-09 aprilie, la proiectul „Armata – O școală altfel”, eveniment special organizat în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, în cadrul „Săptămânii Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun”. „În cadrul acestui proiect, militarii brigăzii vor iniția elevii instituțiilor de învățământ din județul Vrancea în cunoașterea tehnicilor de supraviețuire într-un mediu ostil, specific desfășurării acțiunilor militare, dar și în cunoașterea armamentului, muniției, tehnicii și aparaturii specifice armei artilerie. Pe timpul desfășurării prezentărilor, elevii vor fi angrenați în acordarea primului ajutor în caz de rănire, asigurarea protecției personale, aprinderea focului, construirea unui adăpost, orientare în teren, deprinderea tehnicilor de semnalizare, construirea de capcane, arme și unelte, executarea ochirii cu diferite categorii de armament, utilizarea mijloacelor de comunicații, utilizarea aparaturii de artilerie, echiparea cu diferite elemente de protecție balistică. La finalul activităților, militarii vor evalua nivelul cunoștințelor dobândite, prin desfășurarea de jocuri / întreceri între echipele diferitelor școli. Toate activitățile se vor desfășura la sediul U.M. 01470 Focșani, în intervalul orar 09.00-14.00”, a precizat lt. col Eugen Ciobotaru, ofițerul de presă al Brigăzii 8 LAROM. Conform acestuia, Brigada 8 LAROM participă astfel la efortul național de educare a generațiilor tinere pentru viață, în spiritul respectului față de mediul înconjurător.