Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

Un eseu bun asigură liceenilor un loc fără plată la Facultatea de Filosofie


Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Concursul național de eseuri filosofice „Din lumea Sofiei”, ediția a treia, destinat tuturor elevilor de liceu. Potrivit unui comunicat de presă, elevii vor putea alege oricare dintre următoarele teme pentru redactarea eseului filosofic:
1. Dezvoltarea tehnologiei și binele umanității;
2. Dacă pasiunea pentru artă și educarea gustului estetic reprezintă un mod de viață suficient;
3. Dacă egalitatea între oameni este posibilă sau nu, în condițiile libertății de acțiune;
4. Dacă dezvoltarea științei a contribuit la îmbunătățirea moravurilor;
5. Despre relația dintre identitatea de sine, preferințele personale și judecata celorlalți;
6. Despre raportul între filosofie și credința religioasă;
7. Dacă și cum este posibilă garantarea libertății tuturor oamenilor;
8. În ce condiții sunt posibile raporturile etice între om și mediul înconjurător?;
9. Filosofia ca mod de viață;
10. Filosofia pentru copii.
 
Autorii celor mai bune zece eseuri vor fi premiați cu asigurarea unor locuri bugetate la admitere, în sesiunea 2015, la specializarea Filosofie a Universității de Vest din Timișoara. Eseul trebuie trimis Departamentului de Filosofie și Științe ale Comunicării, până pe data de 30 aprilie. Comisia va evalua și va publica rezultatele la avizierul Facultății și pe site-ul http://www.pfc.uvt.ro/, până la data de 12 mai. Toate informațiile necesare în vederea participării la concurs, precum și regulamentul concursului, sunt disponibile pe internet, la adresa: http://www.pfc.uvt.ro/portfolio/din-lumea-sofiei-editia-a-treia-2015-concurs-de-eseuri-filosofice-pentru-elevi/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?