Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Corpul de Control al premierului: Pagubă de aproape 400 milioane lei în urma modernizării „Transalpina”


Corpul de Control al prim-ministrului va sesiza Direcția Națională Anticorupție pentru încălcarea unor prevederi legale în legătură cu modernizarea drumului național „Transalpina” în timpul mandatelor foștilor miniștri liberali Ludovic Orban și Varujan Vosganian.
Corpul de Control al prim-ministrului a efectuat un control, din dispoziția lui Victor Ponta, la entitățile publice implicate în inițierea, elaborarea, avizarea, prezentarea și adoptarea actelor normative din 2008 referitoare la modernizarea DN 67C, Bengești-Sebeș („Transalpina”). În raportul Corpului de Control, publicat marți, se precizează că pentru acest obiectiv s-a produs o pagubă de 388.725.108,53 lei la bugetul general consolidat al statului prin bugetul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
În document se menționează că acest drum național aparține proprietății publice a statului și a fost încadrat în categoria drumurilor naționale secundare, întrucât a înregistrat o intensitate redusă a traficului, iar pe un sector de 45 km din acest drum național, în perioada 2008 – 2014, nu a fost asigurată deszăpezirea sau combaterea poleiului pentru sezonul de iarnă (1 noiembrie – 31 martie). Explicația a fost că cheltuielile necesare menținerii în stare de viabilitate erau mai mari decât cele produse prin devierea circulației pe alte trasee ocolitoare, iar potrivit dispozițiilor legale, modernizarea drumurilor naționale se finanțează, de regulă, din fonduri alocate de la bugetul de stat, iar numai prin excepție, din veniturile proprii ale CNADNR. Corpul de Control arată că repartizarea și gestionarea fondurilor destinate modernizării drumurilor naționale a fost stabilită în competența Ministerului Transporturilor, cu condiția elaborării în prealabil a unor programe anuale și de perspectivă.
„Corpul de Control al primului-ministru, ca organ cu atribuții de control, va sesiza organele de urmărire penală, respectiv Direcția Națională Anticorupție, privind operațiunile sau actele ilicite în legătură cu care au rezultat indicii de săvârșire a unor posibile fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni, urmând ca organul de urmărire penală sau, după caz, instanța de judecată să hotărască asupra existenței sau inexistenței infracțiunilor și asupra vinovăției”, se arată în concluziile raportului. Documentul va fi transmis și la Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria prim-ministrului și Ministerul Transporturilor.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?