Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

INFOPOL


Infracțiuni la regimul piscicol

    La data de 17.04.2015, orele 06.00, lucrătorii Postului de Poliție Nănești, în urma activităților specifice desfășurate, s-au sesizat despre faptul că V. Paraschiv, de 55 ani, din localitate, deține o plasă de pescuit comercial. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către persoane neautorizate de unelte de pescuit comercial.
    La data de 17.04.2015, orele 10.00, pe albia pârâului Coțatcu din com. Tătăranu, lucrătorii postului de poliție i-au depistat pe T. Mircea, de 55 ani, din localitate și pe M. Dragostin, de 52 ani, din localitate, în timp ce pescuiau cu trei, respectiv două undițe, în perioada de prohibiție.
    De asemenea, în același loc, la ora 10.15, a fost depistat O. Soare, de 72 ani, din com. Ciorăști, care pescuia cu trei undițe. Ustensilele celor trei pescari au fost ridicate în vederea confiscării iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol.

Băuți la volan

    La data de 17.04.2015, orele 21.45, polițiștii din Chiojdeni, în timp ce executau serviciul de control și supraveghere în traficul rutier pe DN 2N, l-au depistat pe raza satului Luncile pe S. Titi, de 46 ani, din com Vlăsceni, județul Dîmbovița, care conducea un autoturism marca Opel Vectra, având o concentrație alcoolică de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.  În cauză a fost întocmit dosar penal.
    La data de 18.04.2015, orele 10.50, polițiștii din  Panciu l-au identificat pe raza orașului pe P. Gheorghe, de 67 ani, din mun. București, care conducea un autoturism marca Dacia Logan, fiind în stare de ebrietate (0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat).
În cauză s-a întocmit dosar penal.

Dosare penale la regimul circulației rutiere

    La data de 18.04.2015, orele 12.55, polițiștii din Odobești l-au identificat pe DN 2M pe M. Matyas, de 38 ani, din com.Ceaușu de Cîmpie, jud. Mureș, care conducea un autoturism marca Fiat Punto, cu număr de înmatriculare provizoriu expirat.În cauză s-a întocmit dosar penal.
    La data de 19.04.2015, orele 08.00, lucrătorii Biroului Rutier l-au identificat pe I. Dănuț, de 38 ani, din loc. Ianca, jud. Brăila, care conducea pe DN 2 E85 un autoturism marca Mercedes, avînd dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat din data de 06.02.2015. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Radare

DN2-E85: Călimănești- Haret; Pufești-Domnești; Garoafa-Bizighești;
Golești- Garoafa; Golești – Focșani; Dumbrăveni-Urechești; Sl.Bradului-Obrejița; Urechești-Popești; Focșani; Mărășești; Adjud;
DN 23 :  Răstoaca; Vulturu;
DN 2D:  Bolotești; Vidra;
DN 2L: Panciu; Cîmpuri;

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?