Undeva în spatele Policlinicii 2, lângă un bloc îngrijit, uniform izolat și văruit, are loc de puțin timp o… explozie de culoare. Galben, roz, mov, albastru, verde aproape că strălucesc într-o grădină îngrijită, înconjurată de un gard viu tăiat de mâini pricepute. Ceva mai încolo, dau să înflorească lăcrămioare firave, dar atât de frumos mirositoare. De la o fereastră situată la parter privesc vesele afară câteva flori artificiale, iar la alta flutură un tricolor. Vrei și tu un asemenea loc? Tot ce trebuie să faci este să renunți la seriale, emisiuni cu rating mare, internet, pentru o oră, două pe zi și să ieși în fața ori în spatele blocului, acolo unde a mai rămas vreun petec de pământ unde nu sunt parcate mașini, și să-ți propui să amenajezi o grădiniță. Alți vecini te-ar putea ajuta cu o băncuță. Cineva ar putea sădi un copăcel, un tei, cireș, vișin…. Altcineva ar putea aduce semințe pentru gazon. Tu poți să vii cu câțiva bulbi de lalea, un butaș de trandafir… iar în câțiva ani, pământul bătătorit, sterp, pângărit cu ulei de motor, vă va mulțumi, iar parfumul florilor și umbra pomilor vă vor transforma amiezile……. În plus, îți vei îmbunătăți starea de sănătate prin efortul fizic moderat, dar constant, vei socializa în spațiul real, nu cel virtual, nu te vor mai durea ochii și capul din cauza privitului prelungit la televizor, telefon sau tabletă.
Zilele trecute i-am făcut o vizită tatălui meu, că tot era minivacanța de Paști. În spatele blocului din Bahne, unde pe hulita vreme a comuniștilor oamenii aveau amenajate grădinițe cu zarzavat, iar cineva adusese un trandafir alb precum zăpada, acum erau parcate mașini. Una lângă alta. Una lângă alta…. Chiar sub ferestre. Nu tu verdeață, nu tu copaci, nu tu flori…. Mașini, beton și pământ strivit sub roți…. Timid, teiul pe care-l plantasem cu vreo 17-18 ani în urmă, își înălța crengile până spre etajul patru. Vara dă umbră apartamentului părinților mei și parfumează toată zona…. „O vecină zice că-i alergică, cică să-l taie”, spune taică-miu, iar eu simt cum cineva mă lovește cu toporul în picior…. „Să-l taie…. „, zic… „Da’…. l-a plantat ea? Eu zic să stai de vorbă cu ea, nu de alta, dar e păcat să ne stricăm sărbătorile….”
Ieri, în parcarea de lângă Polivalentă mirosea cumplit a friptură. Un domn făcea grătar între două mașini. Între Sala Polivalentă și sediul Direcției Județene pentru Tineret și Sport, un picior (ori să fi fost o mână…?!) al unui manechin zăcea abandonat printre păpădii. Doze din aluminiu, bidoane din plastic, ambalaje, resturi vegetale completau tabloul abandonului. 
„De-asta erau buni comuniștii”, zice sor’mea, de fiecare dată când vine în Focșani. „Te obligau, frate, să ai grijă de spațiul de lângă bloc. Uită-te și tu cum arată totul… E dezastru! Ce-or fi făcând oamenii ăștia? Unde sunt? Unde sunt copiii?”, spune, deși cunoaște răspunsul la întrebările astea. Purtăm aceleași discuții de fiecare dată, ca într-un serial cu scenariști lipsiți de inspirație…. Dar de fiecare dată ne surprinde halul în care focșănenii au ajuns să se închidă în case și să nu le mai pese de ce se întâmplă în afara apartamentului lor. Deschid televizorul ori calculatorul și uită de tot și de toate. Chiar și de copii, care, la rândul lor, stau cu ochii lipiți în tablete și computere. Comentează pe facebook și pe forumuri, înjură primăria, se uită dezgustați în jur, dar nu fac nimic. Nimic! Sunt doar nemulțumiți. O nemulțumire inactivă, hrană pentru monstrul lipsei spiritului civic ce pare să fi pus stăpânire pe cei mai mulți dintre focșăneni.
În prima zi de Paști am fost la Cimitirul Nordic. După ce ne-am salutat bunicii, străbunicii, unchii și mătușile îngropați acolo, ne-am îndreptat cu copiii spre zona unde sunt monumentele soldaților. Åži instinctiv, eu și sora mea ne-am apucat să strângem pungile, bidoanele de bere, ambalajele abandonate printre morminte. Orașul ăsta, oameni buni, satul ăsta cum îi spun unii, e al nostru, e apartamentul nostru. Așa faci în apartamentul tău? Scuipi cojile de semințe în pat? Bidoanele goale de bere le arunci în cadă? Pungile se fac covor în bucătărie?
Ce e cu noi, oameni buni? De ce nu înțelegem că de fiecare dintre noi, de mine, de tine, cel care citești, depinde cum arată acest oraș? Åžtiu, sunt gropi în străzi, știu, nu sunt locuri de parcare, știu, primăria, primăria, primăria, dar noi? Eu? Tu? 
Gândiți-vă cum ar fi dacă în fața fiecărui magazin ar fi un spațiu precum cel de la magazinul de covoare din intersecția de la Big. Sau dacă în fața fiecărui cabinet medical ar fi un spațiu precum cel amenajat de medicul Hanță pe strada Åžtefan cel Mare. Sau dacă la fiecare scară de bloc ar fi o grădiniță precum cea cu care am început acest articol. Închideți ochii pentru câteva secunde și imaginați-vă. Ar fi un oraș extraordinar de frumos…. Nu-i așa?
Dar asta înseamnă să renunțăm să ne plângem și să ne salutăm vecinii. Să ținem ambalajul de la înghețată până dăm de un coș de gunoi. Să ne parcăm mașinile un pic mai departe de scara blocului. Să apăsăm pe telecomandă ca să închidem televizorul. Să privim cerul. Să zâmbim când vedem un copac înflorit. Să observăm că iarba are altă nuanță de verde. Să ne bucurăm că plouă. Să vânăm curcubeie. Să plantăm un copac.
