Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Frații care au tâlhărit o bătrână din Popești vor în libertate


    Frații din Bacău, care au tâlhărit o bătrână din Popești, vor în libertate. După ce au aflat că magistrații Judecătoriei Focșani au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru câte 30 de zile, tinerii au făcut contestații. Acestea vor fi luate în discuție în zilele următoare, de magistrații Tribunalului Vrancea.
    Reamintim că doi frați, Cristian Dediu și Mădălin Dediu, din comuna băcăuană Izvorul Berheciului au fost reținuți sâmbătă, fiind bănuiți de tâlhărie calificată. Victima este o bătrână de 85 de ani, din comuna Popești, peste care cei doi au dat buzna în casă și prin constrângere i-au luat suma de 2.500 lei. Femeia avea banii ascunși în sân, fiind puși într-o pungă din plastic. Se pare că suspecții cunoșteau bine localitatea Popești, întrucât de ani buni lucrează cu ziua în comună. De asemenea, o cunoșteau și pe bătrână, pentru că au stat în gazdă la ea, după cum ne-au spus sursele noastre.  
    Fapta a fost comisă în seara zilei de 23 aprilie, frații Dediu fiind identificați două zile mai târziu. Inițial, s-a spus că doar unul a intrat peste victimă în casă, ulterior stabilindu-se că fapta au comis-o împreună. „La data de 23.04.2015, ora 22.30, polițiștii din Popești au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către C. Elena, din com. Popești, despre faptul că o persoană necunoscută a intrat prin efracție în locuința Anicuței S., de 85 ani, din com. Popești și, prin constrângere, a deposedat-o de suma de 2.500 lei. Echipa operativă, constituită împreună cu specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic și Serviciului de Investigații Criminale, s-a deplasat la locul indicat, în vederea efectuării cercetărilor specifice. În urma investigațiilor efectuate, la data de 25.04 a.c. s-a reușit identificarea principalilor suspecți în cauză: D. Cristian, de 19 ani, și D. Mădălin, de 20 ani, ambii din com. Izvoru Berheciului, jud. Bacău”, au transmis polițiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?