Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Afaceristul vrâncean George David NU SCAPĂ de arest


Afaceristul George David, patronul Restaurantului David’s și al bazei sportive Dagemar, nu scapă de arest. Magistrații Tribunalului București au decis, la sfârșitul lunii trecute, că el poate fi plasat în arest la domiciliu. Procurorii au contestat soluția și au avut câștig de cauză la Curtea de Apel București, care a menținut, zilele trecute,  starea de arest preventiv.  
George David a fost arestat preventiv pe data de 17 februarie, după ce magistrații Curții de Apel București au admis contestația formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii de ședință din 2 februarie, a judecătorilor Tribunalului București, care au respins propunerea de arestare în cazul acestuia. Ulterior, măsura arestului preventiv i-a fost prelungită afaceristului focșănean.
    Acțiunea în dosarul în care este cercetat David, dar și alte persoane, a fost declanșată în prima zi a lunii februarie, când numai în Vrancea au fost efectuate șapte percheziții. În total au fost efectuate 146 de percheziții în București și 11 județe, între care și Vrancea, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, cu un prejudiciu de aproximativ 30 milioane de euro, reprezentând TVA și impozit pe profit. Anchetatorii au precizat la momentul efectuării perchezițiilor că din cercetări a reieșit că „în perioada 2011-2014, reprezentanții a peste 200 de societăți comerciale ar fi creat circuite fictive pentru eludarea taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat. De asemenea, prin intermediul societăților implicate ar fi fost transferate aproximativ 100 de milioane de euro către persoanele în cauză, iar banii astfel obținuți ar fi fost reintroduși în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente fictive. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost stabilit cu sprijinul specialiștilor Direcției Generale Antifraudă Fiscală și este de aproximativ 30.000.000 de euro”.
De asemenea, în comunicatul de presă trimis la momentul respectiv de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București se arăta că, în dosar, era începută urmărirea penală față de peste 150 de persoane fizice și juridice. „În cursul lunii ianuarie 2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a început urmărirea penală față de 50 de persoane fizice și 116 persoane juridice suspectate de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor. Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că suspecții au inițiat, derulat și participat la circuite evazioniste și de spălare a banilor, prin intermediul cărora, folosindu-se de documente false și înregistrări contabile fictive, s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale, transferând sume importante în contul unor societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, de unde banii erau retrași în totalitate în numerar”, se arăta în informarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?