Focșănenii au umplut sâmbătă seară Piața Unirii din Focșani pentru a asista la spectacolul organizat de Consiliul Județean Vrancea, dedicat Zilei Europei. Vedetele care au urcat pe scenă au încins repede atmosfera, iar publicul, de toate vârstele, a cântat și a dansat alături de cântăreții preferați. Startul petrecerii a fost dat de Ansamblul Folcloric „Èara Vrancei”, după care pe scenă au urcat Alexandra Ungureanu și Crush, Whatâs Up și Mandinga. Nu au lipsit dansurile trupei Theodor Balet. Cel mai așteptat artist al serii a fost Alexander Rybak, câștigătorul Eurovision 2009, care a stârnit ropote de aplauze și entuziasm printre vrâncenii prezenți în Piața Unirii. Spectacolul s-a încheiat cu un recital susținut de membrii trupei Direcția 5, o trupă pe placul tuturor vrâncenilor. Spectacolul artistic din Piața Unirii a fost prezentat de Adelina Pestrițu, iar DJ LLP a încălzit atmosfera între momentele artistice. Pe parcursul zilei, tinerii dansatori din Caravana Europei, cu măști pe față reprezentând steagul Europei, au ajuns în mai multe zone din oraș unde au dansat pe ritmuri specifice țărilor din UE.
Spectacolul organizat sâmbătă de Consiliul Județean în Piața Unirii din Focșani, cu ocazia Zilei Europei, a debutat cu recitalul Ansamblului Folcloric Profesionist „Å¢ara Vrancei” și a continuat cu un warm-up, o mică încălzire, făcută de cunoscutul DJ LLP. Cunoscuta prezentatoare TV Adelina Pestrițu, deosebit de cochetă, îmbrăcată într-un costum înflorat și cu o pălărie pe cap, a prezentat spectacolul. Aceasta le-a spus celor prezenți în Piața Unirii, că se bucură că a revenit la Focșani, mai ales că locuitorii acestui oraș îi sunt foarte dragi.
Primul artist care a intrat pe scenă a fost Alexandra Ungureanu alături de trupa Crush, care a încântat publicul prezent cu vocea sa. Piesele celebre ale acesteia au stârnit ropote de aplauze. Alexandra Ungureanu ne-a spus că s-a simțit foarte bine la Focșani. „Noi am deschis practic aria dance a zilei și ne-a revenit o misiune grea. Am coborât de pe scenă plini de energie. Focșănenii nu sunt un public ușor de câștigat, mai alesa că e încă lumină afară, dar ei au cântat, dansat și ne-au făcut să ne simțim super bine. Cu ocazia Zilei Europei, le transmitem vrâncenilor să fie mai veseli, mai vioi, hai că se poate!”, ne-a spus Alexandra Ungureanu alături de membrii trupei Crush.
După Alexandra Ungureanu, cel care a întreținut atmosfera a fost Whatâs Up, care le-a cântat focșănenilor piesele sale foarte cunoscute „Nu pune la suflet”, „Taxi”, „Miroase a vară”, dar și multe alte hituri. Artistul ne-a declarat că se simte foarte bine în Focșani. „Bine v-am regăsit, cred că de data aceasta a fost puțin mai tare ca prima dată. Prima dată a fost foarte, foarte tare, dar acum mi s-a părut că a fost și mai tare, pentru că publicul ne-a primit mult mai bine de această dată. Chiar ne bucurăm că ne-am reîntors aici. Vreau să vă zic că vă iubesc, vă respect și îmi doresc din tot sufletul ca Dumnezeu să ne ajute tuturor să fim liniștiți, că în general treaba asta cu banii, ne crează o stare de stres, eu aș vrea să fie bani pentru toată lumea, ca să mănânce liniștită și să ne iubim ca frații!”, a spus Whatâs Up.
Vedeta Eurovision, Alexander Rybak, cel mai așteptat artist al serii
Cei de la Mandinga au fost următoarea trupă care a urcat pe scena din Piața Unirii. Melodiile lor cunoscute au fost spre deliciul celor prezenți. Aceștia au făcut un show electrizant care a stârnit ropote de aplauze. Cel mai așteptat artist al serii a fost Alexander Rybak, câștigătorul Eurovision 2009, care a fost aclamat la scenă deschisă de fanii săi din Focșani și nu numai. Aceștia l-au asaltat și înainte de a urca pe scenă, dar și după, pentru a-i cere autografe și a face poze cu el. Cunoscutele sale piese, printre care „Fairytale”, „Europe skies”, „Roll with the wind” au fost aplaudate minute în șir de cei prezenți în piață.
Deși nu se simțea bine, după cum ne-a spus la repetițiile de la ora 15.00, Alexander Rybak a debordat de energie pe scenă, dar a coborât și în mijlocul fanilor săi din Vrancea. „Îmi este foarte rău. Am intenționat să anulez concertul, dar apoi m-am răzgândit. Sper ca până diseară să mă simt mai bine”, ne-a spus Alexander Rybak, înainte de a face probele de sunet, care au durat aproximativ 10 minute. După aceea, el a urcat în mașină și a plecat spre hotel pentru a-și „odihni vocea”. De altfel, Alexander Rybak a scris și pe pagina sa de facebook că s-a simțit slăbit și i s-a recomandat să anuleze concertul, dar nu a făcut asta pentru că iubește România. „Energia din ochii voștri, ai miilor de oameni care m-ați văzut în concert, m-a făcut să mă simt mai bine”, a scris Rybak despre spectacolul din Focșani.
Ultima trupă care a urcat pe scena din Piața Unirii la spectacolul de Ziua Europei a fost Direcția 5, care a revenit la Focșani cu mare drag. Cu piesele frumoase, de dragoste, aceștia i-au cucerit pe focșăneni. „Ne bucurăm foarte mult că am fost invitați la Focșani de Ziua Europei. Le-am pregătit focșănenilor un recital deosebit de frumos, ne aflăm în turneu în întreaga țară și am inclus pe listă și acest oraș și ne dorim cu ocazia Zilei Europei, și noi românii să fim uniți între noi și Europa să se înțeleagă bine”, au spus membrii trupei Direcția 5.
Printre recitalurile vedetelor au urcat pe scenă membrii trupei Theodor Balet, care au impresionat publicul cu mișcările lor.
Prezentatoarea Adelina Pestrițu a mulțumit Consiliului Județean Vrancea și președintelui Marian Oprișan pentru organizarea acestui spectacol cu ocazia Zilei Europei, care a bucurat atâția focșăneni sâmbătă seară, în Piața Unirii. De altfel, Marian Oprișan a urcat pe scena din Piața Unirii pentru a le adresa câteva cuvinte vrâncenilor: „9 Mai o zi cu triplă semnificație. Am sărbătorit Ziua Europei cu gândul la cei care de-a lungul vremurilor s-au jertfit pentru România. Astăzi suntem aici și datorită sacrificiului lor. Vă mulțumesc că sunteți prezenți în număr așa de mare astăzi, la spectacolul dedicat Zilei Europei. Susținerea voastră înseamnă enorm pentru mine. Spectacolul trebuie să continue”.
Pe parcursul zilei, tinerii dansatori din Caravana Europei, cu măști pe față reprezentând steagul Europei, au ajuns în mai multe zone din oraș – Piața Gării, Teatru, Mausoleul din Sud, Parcul Schuman, Piața Unirii – unde au dansat pe ritmuri specifice țărilor din UE, spre încântarea focșănenilor.