Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Trei persoane RĂNITE într-un accident produs pe centura Focșaniului


Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier, care s-a produs sâmbătă seara, pe Șoseaua de Centură a municipiului Focșani. Din primele verificări ale polițiștilor a rezultat că un șofer de 45 de ani, din Soveja, nu a acordat prioritate de trecere unei autoutilitare și a intrat în coliziune cu aceasta. În urma impactului, șoferul neatent a suferit răni grave, la fel și o pasageră din mașina sa. O altă persoană, care se afla în același autoturism, a fost rănită ușor. „La data de 16 mai a.c., ora 21.40, pe DN2 E85 în interiorul municipiului Focșani, M. Nicușor, de 54 ani, din comuna Soveja, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unei autoutilitare și a intrat în coliziune cu aceasta. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto vinovat și a lui M. Viorica, de 47 ani, precum și rănirea ușoară a lui M. Laura, de 20 ani. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, au transmis polițiștii.
    Un alt accident s-a produs vineri seara, pe strada Libertății din Panciu, victimă fiind un copil de 6 ani. Acesta se afla pe o bicicletă și s-a angajat în traversarea străzii, moment în care a fost lovit de o mașină. Din fericire, copilul a scăpat cu răni ușoare. „La data de 15 mai a.c., ora 19.45, pe str. Libertății din Panciu, minorul M. D. I., de 6 ani, din localitate, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, nu s-a asigurat la traversarea drumului public, fiind accidentat ușor de un autoturism care circula regulamentar. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, au adăugat oamenii legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?