Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO și GALERIE FOTO: Telenovelă la Suraia! Pentru că nevasta l-ar înșela cu nașul, un bărbat a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune


Un bărbat de 48 de ani, din Suraia, a protestat la înălțime ieri, urcându-se pe un  stâlp de înaltă tensiune. Motivul supărării lui Alexandru H. a fost acela că soția l-ar fi înșelat cu nașul de cununie. Supărat, el a plecat de acasă și s-a urcat pe un stâlp din apropierea drumului dintre Suraia și Boțîrlău. După ce s-a cocoțat în vârful stâlpului, bărbatul a sunat la 112 și a anunțat că vrea să se sinucidă. Imediat ce s-a primit apelul, la fața locului au ajuns multe forțe de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), dar și ambulanțe SAJ și SMURD. Nu au lipsit nici sătenii, care au venit în număr mare să vadă ce a pățit vecinul lor.
    Omul a discutat o vreme prin telefon cu autoritățile și a spus de ce este supărat, după care a aruncat aparatul și nu s-a mai putut comunica cu el. El a solicitat ca la fața locului să ajungă soția și nașul și să fie adus un detector de minciuni, pentru a se lămuri dacă zvonurile despre infidelitatea nevestei sunt adevărate sau nu. „A solicitat să vină soția și detectorul de minciuni și să spună dacă este adevărat sau nu că are o relație cu nașul. O bănuiește de infidelitate”, a spus primarul Vasile Grosu.
    Gestul bărbatului a șocat pe toată lumea, mai ales că nu a creat nicio problemă în comunitate. Localnicii ne-au spus că mergea la muncă și își vedea de treaba lui. „Am vorbit cu el și i-am spus să coboare, că nu este asta o soluție și i-am spus să se gândească la mamă, are copii, una din fete are nuntă. El zicea că nu și nu. Că ar avea soția o relație cu nașul și că dimineață a avut o discuție cu soția. Nu au mai fost probleme. Își vede de treaba lui, nu a creat probleme.  El a sunat la 112 și cunoscându-l am încercat să vorbesc cu el. Este pentru prima dată când crează o problemă în comunitate”, a precizat Neculai Hărăbor.
    La fața locului a ajuns și soția bărbatului, dar nu a dorit să comunice nici cu ea. Aceasta a spus doar că a avut o discuție cu el, dar nu și motivul disputei.

     Se putea curenta în orice moment

    Bărbatul a stat cocoțat pe stâlp mai bine de o oră, iar în urma discuțiilor purtate cu cei prezenți și-a mai schimbat părerea și a început încet, încet să coboare. A ajuns la jumătatea stâlpului, a mai stat o vreme pe gânduri, după care a renunțat la protest și a coborât. „L-am convins spunându-i că vom discuta cu soția, întrucât are niște probleme în familie. Vom merge la el și vom discuta și cu familia. Are probleme în familie și întrebat despre această infidelitate, la care se face referire, a spus că nu are nicio dovadă. Părea convins să facă acest gest spunând că viața lui nu mai are sens și de aceea a fost nevoie să discutăm cu el. I-am explicat că are copii, pentru care trebuie să lupte, și l-am convins în cele din urmă să renunțe la această formă de protest”, a precizat comisarul șef Gheorghe Negoițescu, adjunct al Poliției municipiului Focșani.
    Bărbatul se putea curenta în orice moment, motiv pentru care s-a luat legătura cu reprezentanții Electrica pentru întreruperea curentului. „În jurul orei 18.05 s-a primit un apel prin 112, apel primit chiar de la persoana în cauză, care a anunțat că s-a urcat pe un stâlp metalic de la o rețea de înaltă tensiune, 400 kilovolți, și amenința că se aruncă în gol, pe fondul unor discuții în familie. În urma apelului, la locul intervenției au ajuns o autospecială de lucru cu apă și spumă cu scări manuale în dotare, o ambulanță SMURD, ulterior a ajuns și o autoscară de salvare de la înălțimi și o autospecială care are în doare o pernă penumatică. Concomitent, un echipaj al ambulanței a ajuns la fața locului și bineînțeles cadre de la poliție. Am constatat că rețeaua de 400 kilovolți putea pune în pericol viața persoanei care amenința că se aruncă de pe acel stâlp și împreună cu colegii de la Electrica am solicitat la dispeceratul de la Bacău întreruperea alimentării cu energie. Bărbatul a fost adus la sol în condiții de siguranță. Persoana a fost preluată de colegii de la IPJ, iar forțele ISU se întorc la bază”, a precizat colonel Flaviu Chiscop, șeful ISU Vrancea.
    În timpul intervenției a fost avariată o mașină a poliție. Autospeciala se îndrepta către locul în care bărbatul protesta, fiind acroșată de un Fiat, al cărui conducător auto a efectuat un viraj fără să se asigure. 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?