Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

OPINIA NUTRIȚIONISTULUI: Hrana pentru longevitate


De multe ori auzim sau citim despre persoane care au depășit vârsta de 100 de ani, ne minunăm și ne gândim cum au reușit acei oameni să ajungă la această vârstă.
În afară de componenta genetică, un rol foarte important îl are stilul de viață pentru a putea menține organismul într-o bună stare de funcționare și când spunem stil de viață, ne gândim evident și la ceea ce mâncăm, și la câtă mișcare facem, și la câte ore de somn pe noapte avem, și la felul în care știm să abordăm stresul, la cât de pozitiv privim lucrurile etc., susțin nutriționiștii. „Din punctul de vedere alimentar, există câteva ingrediente care nu trebuie să lipsească din dieta unei persoane care dorește să-și păstreze cât mai mult sănătatea. În această perioadă piețele abundă de zarzavaturi și toate au reale puteri terapeutice asupra organismului privat de câteva luni de soare și hrana vie. Acum este momentul când ștevia, spanacul, loboda sau salata inundă pământul și-și pun la dispoziție proprietățile lor extraordinare. Prin conținutul lor bogat în aminoacizi esențiali, vitamine B (acid folic), C, A, E și K, calciu, fier și magneziu și în special clorofilă, verdețurile de primăvară pot fi considerate atât alimente, cât și plante medicinale”, a explicat nutriționistul Lygia Alexandrescu.
Ea a subliniat că fibrele alimentare sunt esențiale pentru sănătatea colonului și în același timp ajută la scăderea nivelului colesterolului și stabilizează valoarea glicemiei. Fibrele se găsesc în fructele proaspete, în tărâțe și în legumele cu frunze verzi iar un aport zilnic de 30-40 gr ar fi suficient. „Evitarea zahărului rafinat și a produselor zaharoase — prăjituri, bomboane, pâine albă — marea problemă a consumului crescut de zahăr este că acestea înlocuiesc alimentele încărcate cu nutrienți, adică este aleasă o bomboană, care nu conține nici minerale, nici vitamine, nici fibre, în loc să fie ales un măr. Toate produsele zaharoase, delicioase de altfel și mai ales aspectuoase, sunt un amestec nefericit de grăsimi, zahăr și aditivi alimentari și de aceea trebuie evitate cât de mult posibil. Este bine știut faptul că un consum excesiv al acestor zaharuri conduce mai întâi la hipoglicemie, apoi la diabet și la complicațiile asociate, boli cardiovasculare, colesterol crescut, hiperactivitate, depresie, obezitate”, a spus nutriționistul.
Potrivit acesteia, ceaiul verde este o băutură delicioasă și la îndemâna oricui, plin de antioxidanți naturali și pe care asiaticii îl consumă din abundență pentru scăderea colesterolului și reducerea incidenței infarctului cardiac. Spre deosebire de ceaiul negru, care în procesul de fabricație mai întâi este fermentat, ceaiul verde este doar înăbușit în vapori de apă, ceea ce ajută la păstrarea antioxidanților în compoziția sa.
Lygia Alexandrescu susține că antioxidanții naturali nu trebuie să lipsească din alimentație, pentru că ei sunt cei care se luptă cu radicalii liberi, cauza principală a îmbătrânirii și apariției îmbolnăvirii, sursele de antioxidanți fiind numeroase și aproape de noi: fructele proaspete, legumele proaspete de culoare cât mai închisă, ceaiul verde, semințele de susan etc. În ceea ce privește broccoli și varza, Lygya Alexandrescu a explicat că isotiocianații din aceste legume crucifere stimulează funcțiile ficatului și-l ajută să descompună pesticidele și alte substanțe carcinogene. Acești fitonutrienți reduc riscul în cazul persoanelor susceptibile de cancer de colon.
Alte legume foarte importante sunt morcovii și dovleacul. „Alfa și beta carotenii conținuți de aceste legume și fructe portocalii joacă un rol foarte important în prevenirea cancerului, mai ales al celui de plămân, esofag și stomac”, a spus Alexandrescu. Totodată, citricele, merele, roșiile sunt și ele importante. „Diverșii compuși flavonoizi, alături de vitamina C, care se găsesc în aceste fructe și legume joacă de asemenea un rol important de antioxidanți și luptători eficienți împotriva cancerului. Grapefruit roz, ardei roșii și vinete — substanța fitochimică numită licopen este de fapt prezentă în cantități mai mari în aceste alimente chiar și după gătit, ceea ce face ca pasta de tomate sau sucul de roșii să fie cele mai bune surse de licopen (licopenul poate avea efecte pozitive în profilaxia și tratamentul cancerului pulmonar și de prostată)”, a mai afirmat nutriționistul.
Potrivit Lygiei Alexandrescu, antocianinele din pigmentul natural din strugurii roșii, căpșuni și afine dau culoarea acestor fructe și pot ajuta la prevenirea bolilor cardiovasculare, prin stoparea formării trombilor vasculari. De asemenea, antocianinele par să ajute și la oprirea dezvoltării formațiunilor maligne. „Uleiul de măsline și usturoiul sunt două ingrediente care fac mâncarea mai delicioasă și mai sănătoasă. Uleiul de măsline are în compoziția lui grăsimi mononesaturate care ajută la scăderea incidenței bolii cardiace, în special folosit crud în salate și adăugat în mâncare după ce aceasta a fost preparată. Usturoiul este bogat în alilsulfide, conține peste 100 de compuși chimici cu proprietăți terapeutice, fiind un ingredient gustos, dar și un aliment-medicament folosit de secole. Astfel, el ajută la scăderea colesterolului, normalizarea presiunii arteriale și din cele mai vechi timpuri a fost considerat un antibiotic natural”, a arătat Alexandrescu.
Ea mai a subliniat că apa este componenta primordială a organismului uman și de aceea nu trebuie uitată, hidratarea zilnică trebuie să fie completă și acest lucru se poate asigura consumând 40 ml/kg corp/zi. „Iată deci că aceste ingredientele minunate care pun umărul la menținerea sănătății noastre și implicit la creșterea longevității sunt aproape de noi în marea ofertă alimentară care ne bombardează zilnic și așteaptă să fie alese”, a conchis nutriționistul Lygia Alexandrescu.

ÎNAINTE DE A PUNE ÎN APLICARE SFATURILE NOASTRE, CONSULTAÅ¢I MEDICUL 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?