Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

DGA luptă de 10 ani cu corupții


Sâmbătă se împlinesc 10 ani de când lucrătorii Direcției Generale Anticorupție (DGA), și implicit cei ai Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Vrancea, luptă cu corupții, în toată această perioadă fiind întocmite peste 18.000 de dosare penale la nivelul întregii țări.
    Într-o informare a SJA Vrancea se precizează că în cei 10 ani de activitate împotriva corupției, instituția s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităților de prevenire, cât și al celor de combatere a faptelor de corupție, consolidându-și rolul la nivel instituțional. Prevenirea reprezintă principala direcție de acțiune împotriva corupției, spun reprezentanții SJA, concretizată prin desfășurarea unor activități de instruire și informare în rândul personalului propriu, dar și prin campanii de conștientizare a societății civile, în dorința expresă de schimbare a mentalității populației în ansamblul său.
    „Prin toate acțiunile sale, D.G.A. promovează legalitatea, integritatea, onestitatea și profesionalismul ca standarde atât pentru personalul propriu, cât și pentru cel al M.A.I. Ca principal canal de comunicare cu publicul, linia TelVerde anticorupție 0800.806.806 pune la dispoziția cetățenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupție, putând fi apelată din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României. La nivel local, D.G.A. este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Vrancea, al cărui sediu se află pe str. Cezar Bolliac nr. 12 din municipiul Focșani, tel./ fax 0237.207.119. De asemenea, mulțumim structurilor Ministerului Public și ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Vrancea care au contribuit și susținut demersurile instituționale în lupta împotriva corupției, precum și personalului care a denunțat fapte de corupție demonstrând integritate și profesionalism în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu. Evidențiem faptul că rezultatele pozitive obținute de Serviciul Județean Anticorupție Vrancea au fost posibile și datorită colaborării deosebite pe care structura noastră o are cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Instituția Prefectului Județului Vrancea, Serviciul de Informații și Protecție Internă Vrancea, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea, precum și cu celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care au răspuns prompt la solicitările noastre ori de câte ori a fost necesar”, se arată într-un comunicat al SJA Vrancea.
    Vrâncenii care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupție, pot face acest lucru printr-o sesizare la linia gratuită Telverde 0800.806.806, prin e-mail la adresa: vrancea.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul serviciului, în fiecare zi de miercuri a săptămânii, între orele 12.00 – 15.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?