Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bărbatul care a profanat mormântul părintelui Arsenie Boca va fi cercetat în stare de libertate


Bărbatul care a profanat mormântul părintelui Arsenie Boca, din cimitirul Mănăstirii Prislop, județul Hunedoara, va fi cercetat în stare de libertate, el fiind preluat de rude, duminică, din arestul Inspectoratului de Poliție al județului Hunedoara. „Suspectul va fi cercetat în stare de libertate pentru profanare de morminte. Ordonanța de reținere a expirat duminică la prânz. Bărbatul a fost preluat de membrii familiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Laura Bradu.
Rudele bărbatului au spus duminică, la preluarea acestuia din arestul IPJ Hunedoara, că au în plan să-i evalueze starea de sănătate la un spital din Sighet. Acesta declarase sâmbătă că a săpat o groapă la mormântul părintelui Arsenie Boca pentru că el i-ar fi cerut acest lucru. „Sfântul (Arsenie Boca, n.r.) mi-o poruncit”, a spus bărbatul, în momentul în care a fost scos din sediul Poliției orașului Hațeg, unde a fost audiat și reținut ulterior de oamenii legii. El a cerut apoi patriarhului Daniel să convoace Sfântul Sinod pentru a-l canoniza pe părintele Arsenie Boca.
Bărbatul de 45 de ani este din județul Maramureș și riscă să primească o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru profanare de morminte. Acesta a săpat în noaptea de vineri spre sâmbătă o groapă adâncă de o jumătate de metru și lungă de doi metri, deasupra mormântului părintelui Arsenie Boca,   fapta fiind observată de personalul mănăstirii, care a anunțat imediat Poliția. Surse apropiate anchetei au menționat că suspectul ar fi declarat că a săpat groapa în mormântul părintelui Arsenie Boca pentru a demonstra că trupul acestuia nu a putrezit și că astfel se îndeplinește una dintre condițiile necesare pentru ca acesta să poată fi canonizat. Bărbatul se afla de miercuri în zona Mănăstirii Prislop, unde și-a oferit voluntar serviciile pentru a ajuta la treburile gospodărești de acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?