Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Concurs „Europa, casa noastră“ pentru elevii vrânceni


Elevii vrânceni sunt invitați să participe la un concurs de proiecte, dotat cu premii de 2000 de euro, și la discuții despre Uniunea Europeană, în cadrul proiectului „Europa, casa noastră”. Potrivit unui comunicat de presă, echipa de comunicatori va organiza două întâlniri cu elevii din județul Vrancea.
Astfel, prima întâlnire va avea loc astăzi, la ora 10.30, la Școala Gimnazială din Garoafa, ocazie cu care se va discuta despre Uniunea Europeană. De la ora 12.00, discuțiile se vor muta la Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu”, unde va fi prezentată arta de a vorbi în public, se va discuta despre leadership și va fi prezentat concursul de proiecte „Lider european”. „Campania «Europa casa noastră» se va derula pe parcursul întregului an, sub egida Anului European al Dezvoltării și conține două seturi de activități: «Vizite și dezbateri în școli» și concursul de proiecte «Lider european». (…) Activitățile programului sunt disponibile pe portalul web: www.europacasanoastra.ro ce oferă elevilor și profesorilor, participanți în program, conținut educațional, o serie de servicii și aplicații utile. Coordonatorii invită școlile din România să participe în program prin completarea formularului online care este deschis la adresa menționată. Åžcolile și liceele participante vor putea apoi publica rapoarte și fotografii realizate în cadrul evenimentelor lor”, se arată în comunicat.
Potrivit aceluiași document, activitatea „Vizite și dezbateri în școli” va da ocazia participanților să întâlnească personalități publice sau cetățeni obișnuiți cu care să intre în dialog. Activitatea „Lider european” va oferi liceenilor posibilitatea de a-și însuși noțiuni de leadership și tehnici de prezentare prin participarea la un concurs de proiecte, ce va avea două etape, respectiv locală și națională. „Liceenii trebuie să identifice o problemă în comunitate pe care să o rezolve cu ajutorul unui proiect. Echipele care fac cele mai reușite 8 proiecte se vor califica în etapa finală, când vor merge la București și își vor prezenta proiectele în fața unui juriu. Se vor acorda premii în valoare de 2000 euro (700 euro – locul I, 500 euro – locul II, 300 euro locul III și 5 mențiuni a câte 100 euro fiecare) și 12 excursii la Bruxelles la Comisia Europeană pentru elevii de pe primele 3 locuri. Profesorii coordonatori ai echipelor care au realizat cele mai bune 8 proiecte vor primi câte o excursie la Bruxelles la Comisia Europeană”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?