Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Hoții din Tătăranu și Poiana Cristei vor în libertate


Tinerii din Tătăranu și Poiana Cristei, arestați preventiv vinerea trecută pentru furt calificat, au contestat decizia judecătorilor. Contestațiile vor fi luate în discuție în perioada imediat următoare, la Tribunalul Vrancea.
Adrian A., de 26 de ani, din Tătăranu, a fost arestat pentru că a furat bani de la mai mulți localnici, în total 6.650 lei. A plecat din țară, iar când s-a întors a fost săltat de polițiști. „La data de 18 iunie a.c., polițiștii din Nănești au dispus reținerea pentru 24 de ore a lui A. Adrian, de 26 ani, din comuna Tătăranu, sat Bordeasca Veche, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, constând în faptul că la data de 21 februarie a.c., a pătruns în locuința lui R. Ion, din comuna Tătăranu, sat Bordeasca Veche, de unde a sustras suma de 1.800 lei. Tot în cursul lunii februarie 2015, bărbatul s-a deplasat și la locuința lui P. Emil Viorel, din aceeași localitate, de unde a sustras suma de 750 lei. Ulterior, A. Adrian a revenit împreună cu V. Ovidiu Florin la locuința lui P. Emil Viorel, de unde au sustras suma de 4.000 lei. După comiterea faptelor, A. Adrian a părăsit țara, iar în data de 16 iunie a.c. acesta a revenit, fiind depistat pe raza municipiului Focșani”, se arată într-o informare a IPJ Vrancea.
    Cel de-al doilea tânăr arestat este Florențiu Liviu P., din comuna Poiana Cristei. Acesta este bănuit că a furat cablurile de cupru de la instalația electrică a mai multor case aflate în construcție. „La data de 6 iunie a.c., polițiștii din Poiana Cristei au fost sesizați de B. Costel, cu privire la faptul că în luna mai 2015, persoane necunoscute i-ar fi sustras cablurile din cupru de la instalația electrică a locuinței aflate în construcție, pe raza comunei Poiana Cristei. La data de 16 iunie a.c., I. Marian și P. Gheorghiță au sesizat faptul că, în perioada aprilie-iunie 2015, persoane necunoscute le-ar fi sustras cablurile din cupru de la instalația electrică și alte bunuri din locuințele aflate în construcție, pe raza aceleiași comune. Cu ocazia efectuării cercetărilor, a fost identificat P. Florențiu Liviu, față de care s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 18.06.2015”, au adăugat oamenii legii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?